JTI România, Top Employer pentru a cincea oară consecutiv

Pentru al cincilea an consecutiv, compania JTI a fost certificată Top Employer România 2018 (Angajator de Top) și Top Employer Europe 2018, în urma evaluării realizate de Institutul Top Employers. Certificarea reprezintă o recunoaștere a condițiilor excelente de muncă oferite de JTI și a mediului de lucru propice pentru cultivarea și dezvoltarea talentelor.

Institutul Top Employers a evaluat JTI România pe criterii legate de Strategia Talentelor, Planificarea forței de muncă, Programul de integrare a noilor angajați, Cursurile de pregătire profesională, Managementul performanței, Dezvoltarea abilităților de leadership, Dezvoltarea carierei, Compensații și beneficii, Cultura organizațională.

Noua ta carieră poate începe aici – locuri de muncă în toate domeniile, în toate județele

„Acest prestigios premiu este o recunoaștere a faptului că am reușit să fim nu doar un bun angajator, dar și un loc de muncă extraordinar, unde oamenilor li se oferă șansa de a se dezvolta din punct de vedere profesional și personal. Practicile noastre de resurse umane sunt consistente și transparente, și încurajează dezvoltarea talentelor, diversitatea și deschiderea. A avea oamenii potriviți în funcțiile potrivite stă la baza succesului nostru. Am stabilit cele mai înalte standarde pentru recrutare, training, dezvoltare profesională, planificarea carierei. În același timp, este important ca angajații noștri să simtă că fac parte dintr-o organizație bazată pe valori adevărate, unde își pot îndeplini aspirațiile”, declară Magdalena Klosinska, Human Resources Director JTI România, Moldova & Bulgaria.

În 2018, JTI aniversează 25 de ani de când și-a început activitatea pe piața locală. A fost una dintre primele multinaționale stabilite în România. „Oamenii sunt ambasadorii companiei și ei construiesc reputația JTI, în calitate de angajator preferat. Aș vrea să dedic acest premiu angajaților noștri români, recunoscuți în grupul JTI pentru pregătirea profesională, dedicare și angajament”, afirmă Mark Rock, General Manager JTI România, Moldova & Bulgaria.

La nivel global, JTI și-a extins statutul de Top Employer. În cadrul ceremoniei anuale, care a avut loc pe 15 februarie, la Amsterdam, JTI a primit certificarea globală Top Employer, al patrulea an consecutiv, împreună cu cel mai mare număr de certificări regionale de până acum: compania a fost cotată numărul unu în Europa, Asia-Pacific și America de Nord, și numărul doi în Africa și Orientul Mijlociu. JTI a primit pentru prima dată certificarea Top Employer în Africa și America de Nord.

JTI și-a început activitatea în România în 1993. În 2012, JTI România a efectuat o investiție de 25 de milioane de euro în capacitățile de producție și a creat peste 125 de noi locuri de muncă. Tot în 2012, efectivul forței de vânzări a crescut cu peste 50 de oameni. În 2014, a inaugurat noul sediu din București, o clădire de 5.000 de mp, pe patru niveluri, care găzduiește peste 200 de angajați din totalul de aproximativ 1.000.

JTI se implică activ în comunitatea locală: compania este partener al Festivalului International de Teatru de la Sibiu, TIFF, Comedy Cluj și sponsor official al Gigi Căciuleanu Romania Dance Company. În calitate de cel mai important investitor japonez în România, JTI sprijină Grădina Japoneză din Herăstrău, Căsuța de Ceai din cadrul Muzeului Național de Artă și Centrul de Studii Româno-Japoneze din cadrul Universității Româno-Americane. „Întâlnirile JTI”, eveniment lansat în anul 2000, se desfășoară neîntrerupt de 18 ani și a devenit un brand cultural național în dansul contemporan.

S-ar putea să-ţi placă

By 

Email Newsletter

Close