JYSK România donează produse de peste un milion de lei organizației Hope and Homes for Children

În baza unui contract pe trei ani, semnat de JYSK România și Fundația Hope and Homes for Children România, compania daneză va dota cu mobilier, saltele, perne și accesorii, casele de tip familial pe care organizația le va deschide în următorii ani.

Într-o primă etapă, șase case de tip familial din județele Iași și Bistrița-Năsăud vor fi dotate cu mobilier și accesorii JYSK, până la finalul anului. Aici vor locui 72 de copii și tineri cu vârste cuprinse între trei și 26 de ani, care vor părăsi instituțiile de tip vechi de protecție a copilului și se vor muta în case mai apropiate de mediul familial. Pe durata perioadei de funcționare a celor șase case, în jur de 350 de copii vor beneficia de aceste case.

În următorii ani de parteneriat, sprijinul grupului JYSK va fi direcționat către alte case de tip familial, ce urmează a fi inaugurate de Hope and Homes for Children, precum și către beneficiarii programului de prevenire a separării copilului de familie. „Ne bucurăm că, odată cu demararea acestui parteneriat, vom putea îmbunătăți viața copiilor, care au mare nevoie de un mediu liniștit, stabil, plăcut și confortabil. Alături de Hope and Homes for Children, vom ajuta la transformarea locului în care acești copii trăiesc zi de zi într-un spațiu în care să se simtă acasă. Este ceea ce știm noi să facem, prin intermediul produselor noastre, reprezentate de mobilier și accesorii pentru casă. Pentru a crește și a se dezvolta, pentru a avea o șansă la o viață decentă, copiii trebuie mai întâi să aibă un loc în care să știe că sunt în siguranță și pe care să îl poată numi acasă”, spune Alex Bratu, Country Manager JYSK România.

„Prin încheierea acestui acord, JYSK devine unul dintre partenerii strategici ai fundației Hope and Homes for Children și una dintre companiile care pun umărul la îmbunătățirea vieții celor mai vulnerabili dintre copiii României. Cu ajutorul lor, copiii care vor părăsi instituțiile vor avea acces la condiții decente de viață, într-un mediu cât mai apropiat de cel familial”, completează Dragoș Bucurenci, director de dezvoltare al Fundației Hope and Homes for Children.

În viitorul apropiat, JYSK România a planificat mai multe acțiuni și parteneriate CSR, prin intermediul cărora își propune o implicare mai mare în comunitate. Astfel, compania daneză va sprijini proiecte care îmbunătățesc viața oamenilor din comunitățile în care activează.

S-ar putea să-ţi placă

By 

Email Newsletter