Kira Hagi, la primul rol important al carierei: joacă într-un film despre „Experimentul Piteşti”

La 22 de ani, la câteva luni după absolvirea cursurilor New York Film Academy, Kira Hagi a primit cel mai important rol de până acum. Fiica lui Gheorghe Hagi va juca într-un  film inspirat din „Experimentul Piteşti”, unul dintre cele mai negre momente din istoria României.

„Între chin şi amin” este regizat de Toma Enache şi va fi lansat în România anul viitor. Filmul prezintă povestea unui tânăr compozitor, Tase Caraman, care este proaspăt logodit şi ajunge în iadul reeducării din închisoarea Piteşti. Teribilul experiment este condus de temutul Ciumău, şeful penitenciarului. Prin credinţă, Tase Caraman supravieţuieşte torturilor şi, după ce scapă cu viaţă, compune o „Odă lu Dumnezeu”, iar muzica o salvează pe logodnica lui, Lia.

Noua ta carieră poate începe aici – locuri de muncă în toate domeniile, în toate județele

„Am avut ocazia să fac parte dintr-un proiect datorită căruia simt că am crescut brusc cu 20 de ani. Este vorba despre un film care are ca temă experimentul de la Piteşti, unde s-au întâmplat lucruri atât de cumplite. Abia acum am înţeles dimensiunea acelei tragedii”, spune Kira Hagi.

Închisoarea Pitești este numele sub care este cunoscut fostul penitenciar, renumit pentru așa-zisele încercări de „reeducare”, efectuate sub autorizația autorităților comuniste, între 1949 și 1952. Esența Experimentului Pitești  era transformarea victimelor în călăi.

S-ar putea să-ţi placă

By 

Email Newsletter

Close