Lider al studenților la Drept din Iași: „Intraţi în istorie ca luptători împotriva corupţiei, nu ca părtași ai infractorilor!”

Silvian-Emanuel Man, liderul studenţilor din anul al III-lea la Facultatea de Drept a Universităţii „Al. I. Cuza” din Iaşi, și-a îndemnat colegii, la ceremonia de absolvire, să intre în istorie „ca luptători împotriva corupţiei”.

În cadrul unei ceremonii în care a primit „cheia succesului”, în calitate de reprezentant al promoţiei viitoare, studentul ieșean le-a transmis colegilor că „succesul nu se măsoară după cât de departe veţi ajunge în carieră, ci după cum îşi vor aduce aminte oamenii de voi, în posteritate”. „Vă rog să intraţi în istorie ca luptători împotriva corupţiei, minciunii şi neadevărului, şi să nu fiţi carecumva părtaşi cu politicienii şi cu infractorii. Să fiţi iubiţi şi aclamaţi cum a fost iubită şi aclamată doamna Kovesi, săptămâna aceasta, şi să nu intraţi în infamie, cum a intrat, din păcate, domnul Toader! Adevărul va răzbi prin voi! Nu poţi juca de partea proastă a istoriei şi să scapi de răspundere. Cum nici nu poţi să-ţi pui ştiinţa juridică în serviciul unor infractori şi să mai ai pretenţia să fii recunoscut ca respectabil profesor de drept şi rector ales al celei mai vechi universităţi din ţară. Noi, studenţii jurişti, nu emigrăm. Rămânem pe baricade”, a spus Silvian-Emanuel Man.

Silvian-Emanuel Man este reprezentantul studenţilor de la Facultatea de Drept în Senatul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, al cărei rector a fost, în 2016-2017, ministrul Justiției, Tudorel Toader.

Noua ta carieră poate începe aici – locuri de muncă în toate domeniile, în toate județele

S-ar putea să-ţi placă

By 

Email Newsletter

Close