Lidl construiește în Moldova al cincilea centru logistic din România

Noul centru logistic Lidl va fi construit în apropiere de Roman, va asigura aprovizionarea rețelei de magazine din zona Moldovei și urmărește eficientizarea procesului de distribuție în zona de est a țării.

Depozitul va fi situat în localitatea Cordun, în apropierea orașului Român, va avea o suprafață construită totală de 44.960 mp și va deservi 50 de magazine Lidl. Un factor important în alegerea locației l-a constituit proximitatea față de drumul european E85, ce permite eficientizarea proceselor de aprovizionare și menținerea distanței medii de transport a produselor către magazine sub 150 de kilometri. „Depozitul de la Roman, ca de altfel toate clădirile noastre noi, este gândit să fie o clădire sustenabilă, de la alegerea amplasării, ce permite eficientizarea logisticii, până la tehnologiile care vor fi folosite în timpul construcției și la cele care vor fi implementate în activitățile de zi cu zi, odată ce va deveni funcțional”, declară Frank Wagner, președintele Consiliului de Conducere Lidl România.

Centrul logistic va crea peste 200 de noi locuri de muncă, pentru toate nivelurile de pregătire profesională – de la persoane cu studii superioare, în zona administrativă, până la personal necalificat, în zona operativă. Fiecare angajat al depozitului din Român va beneficia de o perioadă de școlarizare în unul dintre celelalte patru centre logistice Lidl din Chiajna, Nedelea, Iernut sau Lugoj. Cel mai mic salariu va fi de 2.315 de lei brut, sumă ce include și bonurile de masă. Angajații vor avea la dispoziție și alte beneficii, precum asigurare medicală privată gratuită, cursuri de perfecționare și programe de dezvoltare profesională.

Asemenea centrului logistic inaugurat anul trecut în Lugoj, depozitul va beneficia de vestiare speciale pentru angajați și de o sală de mese cu o suprafață de circa 138 mp, cu o terasă exterioară de 100 mp, unde angajații se pot relaxa și lua prânzul. Compania va amenaja în curtea interioară a depozitului și un teren de sport.

S-ar putea să-ţi placă

By 

Email Newsletter

Close