Medicii rezidenți, despre propunerea ministrului Sănătății, de a-i „lega” de România cu un contract: „un abuz”

Societatea Multidisciplinară a Medicilor Rezidenți (SMMR) consideră propunerea Sorinei Pintea, ministrul Sănătății, ca fiind un abuz și o abordare eronată a problemelor de fond ale medicilor rezidenți.

Medicii rezidenții susțin că blocarea mobilității specialiștilor din domeniul medical pe teritoriul țării constituie, pe de o parte, o măsură ce nu poate avea temei legal, iar pe de altă parte, denotă lipsa de viziune pentru a reforma sistemul medical. „Pe lângă faptul că majoritatea posturilor din sistemul de stat sunt blocate din cauza creșterilor salariale (iar spitalele nu mai fac angajări), ideea de limitare, chiar și pe o durata determinată, a plecării specialiștilor, este percepută de majoritatea tinerilor ca fiind o măsură coercitivă, de tip comunist, și va fi, cu certitudine, contestată. Mai clar spus: este ilegal și imoral să forțezi pe cineva să lucreze acolo unde nu își dorește din cauza unor condiții improprii de muncă”, susțin reprezentanții SMMR.

Noua ta carieră poate începe aici – locuri de muncă în toate domeniile, în toate județele

Potrivit acestora, creșterile salariale au motivat rezidenții din România să-și desfășoare rezidențiatul pe teritoriul țării. Mai mult, există semnale și că rezidenți din străinătate ar avea dorința de a se întoarce și de a susține examenul de rezidențiat în țară – ceea ce este posibil să se fi și întâmplat în 2018, având în vedere numărul crescut de participanți la examenul de rezidențiat. Lipsa de perspective, la final de rezidențiat, îi obligă însă pe rezidenți să ia măsuri pentru a nu se trezi în ipostaza de șomeri cu diplome.

„Este adevărat că România se confruntă cu aceeași problemă pe care o au și cei din Occident – aceea a lipsei forței de muncă. Diferența este faptul că, atât timp cât în țară se ia în considerare posibilitatea creării unor acte adiționale la contract, care să oblige la muncă, în străinătate se are in vedere modernizarea instituțiilor sanitare, oferirea unor beneficii care să înlesnească venirea unor tineri specialiști (cazare gratuită sau subvenționată parțial pentru 3-6 luni, decontarea transportului) și, odată aceștia veniți, crearea unui mediu social și academic favorabil pentru că ei să rămână”, arată SMMR.

Medicii rezidenți fac un apel de redeschidere a dialogului cu Ministerul Sănătății, întrucât consideră că acesta poate oferi și perspectiva rezidenților și poate veni cu soluții constructive la actualele probleme din sănătate.

S-ar putea să-ţi placă

By 

Email Newsletter

Close