NASA: 300 de participanți din București, Cluj, Iași și Timișoara sunt așteptați la Space Apps Challenge

300 de persoane cu spirit vizionar sunt așteptate să participe la competiția internațională Space Apps, desfășurată sub egida Agenției Aerospațiale Americane (NASA).

În România, cei interesați se pot înscrie, în funcție de preferințe, accesând link-urile aferente fiecăruia dintre orașele București, Cluj-Napoca, Iași și Timișoara. Evenimentul va avea loc, simultan, în cele patru orașe, în 20-21 octombrie. Space Apps se va desfașura, în aceeași perioadă, în alte circa 200 de orașe din întreaga lume.

Noua ta carieră poate începe aici – locuri de muncă în toate domeniile, în toate județele

Competiția se adresează oricărui programator, om de știință, designer, storyteller, creator, constructor, specialist software sau entuziast privind știința, care se poate implica în rezolvarea provocărilor propuse de NASA. Agenția Aerospațială Americană încurajează și participarea elevilor sau studenților, dar și a femeilor pasionate de știință, tehnică, inginerie și matematică (STEM), fără a impune limite de vârstă.

Tema generică a ediției din acest an este „Pământul și Spațiul!”, cu subtemele: ​​”Puteți construi un/o…”, „Ajutați-i pe alții să descopere Pământul”, „Vulcanii, aisbergurile și asteroizii”, „Lumea are nevoie acum de…”, „O lumină orbitoare” și „Un univers de frumusețe și minuni”. Participanții vor forma echipe care vor începe să dezvolte proiectele sâmbătă dimineața, în 20 octombrie, și trebuie să le finalizeze până în după-amiaza zilei de duminică. Echipele înregistrate sunt așteptate să-și aducă propriile echipamente pentru a lucra la proiecte.

În fiecare dintre cele patru orașe, se vor forma jurii ce vor include experți și pasionați de știință și astronomie. În urma competiției, fiecare dintre acestea va nominaliza câte două echipe/soluții din fiecare oraș participant, care vor intra în procesul de evaluare la nivel internațional, coordonat de NASA. Echipele preselectate vor avea la dispoziție până la o săptămână să creeze câte un video de 30 de secunde prin care să își prezinte proiectul. Finaliștii pentru premiile globale vor fi anunțați în maximum șase săptămâni după concursul local, iar NASA va anunța marele câștigător în ianuarie 2019.

Partenerii oficiali ai evenimentului Space Apps powered by NASA, în România, sunt Discovery Channel, UiPath, Cooperativa FRUFRU, Coaching Partners. În România competiția este coordonată de Digital Transformers – Innovation Studio. Scopul evenimentului este de a corela datele NASA, într-o manieră colaborativă, cu persoane de pe întreg globul, care pot găsi soluții la aceste provocări.

SpaceApps este un program inovator de incubare al NASA, organizat anual, din 2012, în hub-uri din întreaga lume. În 2017, a fost organizată cea mai amplă ediție, cu peste 25.000 de participanți din 187 de orașe de pe șase continente. Ei au dezvoltat și au depus peste 2.000 de proiecte. Mai multe detalii despre evenimentul din acest an sunt disponibile aici sau aici.

S-ar putea să-ţi placă

By 

Email Newsletter

Close