Nestlé și Alliance for YOUth au oferit peste 90.000 de joburi și training-uri în 2017

Între 20 și 24 noiembrie, Nestlé România a sărbătorit Săptămâna Europeană a Competențelor Profesionale, alături de parteneri din cadrul Alliance for YOUth, program inițiat din dorința de a contribui la ameliorarea situației privind șomajul la nivel european.

„De la CV la interviul de angajare. Tips and tricks pentru reușită” este numele workshop-ului susținut de Nestlé România, la care au participat 20 de tineri. Ei au vizitat sediul companiei, unde au discutat cu echipa de HR Nestlé România și au aflat informații care îi ajută să aibă un start bun în carieră, atât prin crearea unui CV relevant, cât și prin înțelegerea modului în care este indicat să se prezinte la un interviu de angajare.

Noua ta carieră poate începe aici – locuri de muncă în toate domeniile, în toate județele

„Primii trei ani de la lansarea Alliance for YOUth în România au fost extraordinari. În această perioadă, tinerii au avut acces la peste 16.000 de job-uri, 660 de stagii de practică plătită, pentru un interval de 3-12 luni, și 250 de evenimente de dezvoltare personală și profesională. Mai mult, Nestlé a intrat recent în Top 5 International Happy Trainees și este prima companie din industria alimentară, inclusă în topul internațional al studiului Choosemycompany/ Happy Trainees 2017. Este o mândrie să fim printre angajatorii preferați ai tinerilor, iar pe viitor ne propunem să dezvoltăm și mai mult această direcție, fiindcă tinerii de astăzi vor fi liderii de mâine”, declară Jackie Avery, director de Resurse Umane, Nestlé România.

Workshop-ul Nestlé a avut loc simultan cu alte evenimente dedicate competențelor profesionale, atât în România – prin activități derulate de o parte dintre partenerii Alliance for YOUth (Nestlé, Catalyst, CHEP și Nielsen), cât și în alte 23 de țări din Europa, Orientul Mijlociu și Africa de Nord. Demersul se încadrează într-un obiectiv global, iar Nestlé s-a angajat ca până în 2030 să ajute zece milioane de tineri din întreaga lume să aibă acces la oportunități economice și de carieră.

Alliance for YOUth este un demers inițiat de Nestlé cu scopul de a dezvolta o serie de proiecte care să le ofere tinerilor posibilitatea de a se angaja, de a face stagii de practică plătite și de a-și lărgi sfera oportunităților în carieră, având în vedere rata îngrijorătoare de șomaj în rândul lor. Angajații companiilor partenere sunt ambasadorii Alliance for YOUth și sunt încurajați să ofere tinerilor sfaturi practice despre carieră. Partenerii programului sunt membri activi ai Alianței Europene pentru Ucenicie a Comisiei Europene, o platformă ce reunește actori-cheie din societatea civilă: guverne, companii și parteneri sociali, care oferă formare profesională pentru tineri.

S-ar putea să-ţi placă

By 

Email Newsletter

Close