Noul meu drum: sunt life coach

Am trăit pe propria-mi piele beneficiul de a avea un coach. La început, recunosc, doar dintr-o mare curiozitate. Până la momentul în care mi-am cunoscut life coach-ul, nici măcar nu realizasem că îmi lipsește, dar apariția lui a fost pentru mine cu adevărat revelatoare.

Camelia Floarea

Life Coach

Mă numesc Camelia Floarea și am decis, la cei 37 de ani de viață, să încep o nouă carieră, bazându-mă nu pe ceea ce vreau să obțin de la alții, ci pe ceea ce pot fi pentru alții.

14 ani… or fi mulți, or fi puțini… Eu spun că au fost exact atât cât trebuie. Exact atât cât este nevoie să te cunoști și să îți cunoști partenerul. Să știi ce îți dorești de la viață și, mai ales, să știi ce poate partenerul tău să îți ofere. E timp suficient, în 14 ani, să iți dai seama dacă veți îmbătrâni împreună. Și totuși… de câți parteneri ai nevoie într-o viață să te simți împlinit și să simți că acolo îți este, cu adevărat, locul?

Atunci când am plecat de pe postul de Branch Manager al unei bănci bine situate în România, a fost ca și când aș fi încheiat o relație de 14 ani, o relație care mi-a oferit stabilitate și siguranță, acel loc în care m-am simțit confortabil și în largul meu. Am avut un traseu profesional bine marcat. Urcarea pe treptele ierarhice a venit firesc, în urma muncii și implicării. Mama este economist, iar tata profesor de matematică, așa că șansele ca eu să umez o carieră în domeniul cifrelor și calculelor au fost, în cazul meu, aproape de 100%.

Am absolvit Colegiul Gheorghe Lazăr din Sibiu, profilul matematică-fizică, în 1998. Am studiat apoi științele economice, specializarea Marketing. A urmat îndelungata mea poveste cu banca, la început în calitatea de consiler clienți persoane fizice. În acea perioadă, am implementat în Sibiu unul dintre primele programe de Private Banking din țară. Apoi am fost consilier clienți corporate, pentru ca, în final, să fiu promovată Branch Manager.

În mod paradoxal și, totuși, previzibil, știam însă undeva că, oricât de compatibilă eram cu locul meu de muncă, nu va dura o veșnicie. Acest undeva se numește intuiție și în ce mă privește, a făcut echipă bună cu pragmatismul. „Ți s-a urât cu binele” – ar spune mulți. „Ce-ți trebuie și nu ai aici? Salariu de director de bancă ai, mașină de servicu ai, rezultate spectaculoase ai, iar relația cu clienții este extraordinară, ai tot confortul de care ai nevoie. Până și sediul băncii este în centrul universului turistic al Sibiului. Ai timp să călătorești, să petreci timp cu familia și cu prietenii”. Dar întrebarea mea era: îmi (mai) place ceea ce fac? Iar asta este cel mai important.

Da, oricine îmi aduce oricare din argumentele de mai sus are dreptate. Pentru mine, banca nu a fost the dream job, dar… Aici am învățat că este important să faci lucrurile exact așa cum trebuie, când trebuie și cum trebuie și că, înainte de a primi aprecieri și laude din partea superiorilor, trebuie să fii tu onorat de rezultatul muncii tale. Am învățat să fiu un om responsabil și asumat. Am înțeles că nu brand-ul contează, ci oamenii și calitatea muncii lor. Am înaintat prin viață cu o atitudine relaxată în fața provocărilor, exact așa cum mi-am abordat clienții, iar această energie s-a transmis și de cealaltă parte a desk-ului. Astfel, mi-am atins, cu lejeritate, target-urile impuse de bancă.

Latura creativă și inovatoare a personalității mele își cere, însă, tributul, și îmi sunt datoare să o ascult. Înfrânați-vă de pe acum tendința de a de mă cataloga drept un alt exemplu de corporatist care refulează în pictura pe bobul de orez sau în decorarea brioșelor cu flori de piciorul cocoșului. Da, e adevărat, munca într-o corporație își cere, la un moment dat, decontul. Simți nevoia să-ți recapeți identitatea și personalitatea, să poți să pui în practică propriile-ți idei. Eu nu am talent la scris Haiku-uri pe bobul de orez, dar mă pricep foarte bine să transform minusurile în asset-uri și știu că îi pot ajuta pe cei care au încredere în mine să ajungă acolo unde își doresc.

Nu sunt nici fond de garantare și nici măcar firmă de consultanță pentru accesare de fonduri europene, dar știu sigur că pot fi trigger-ul care îi determină pe oameni să creadă în ceea ce fac și să aibă curaj.Cred cu convingere în puterea mea de a-i capacita pe oameni în lupta cu idealurile lor și știu că experiența mea le va fi extrem de utilă. Ca o confirmare a abilităților mele de life coach, a venit și diploma de acreditare, după șapte ani de practică, în care am aflat că, dacă oamenii sunt mai educați, mai responsabili, mai ancorați în realitate, mai deschiși spre a se adapta, mai sănătoși, mai fericiți, toată lumea are de câștigat.

S-ar putea să-ţi placă

By 

Email Newsletter