O companie din București organizează cursuri de dezvoltare personală pentru copii și adolescenți

Din 1 octombrie, Scheffäl & Scheffäl lansează cursurile de dezvoltare personală, adresate copiilor cu vârsta între opt şi 13 ani şi adolescenţilor.

În cadrul cursurilor, care vor fi organizate în zilele de duminică, între orele 10 şi 11,30 (pentru adolescenţi) şi 11,35 şi 13 (pentru copiii cu vârsta între opt şi 13 ani), cursanţii îşi vor educa inteligenţa emoţională prin jocuri, exerciţii şi discuţii, îşi vor stimula creativitatea prin teatru şi caligrafie și îşi vor îmbunătăţi felul de a comunica şi abilităţile sociale, structurându-şi gândirea prin exerciţii, dezbateri, cursuri de retorică şi de bune maniere.

„Este important să nu încercăm să excelăm în toate, dar trebuie să ne cunoaştem, să știm cine suntem, ce atuuri avem, care este acel <ceva> care ne diferențiază de ceilalți și pe care trebuie să-l îmbunătățim pentru a avea o viață de succes, trăită în mod conștient. Curajul în propriile forțe, stăpânirea de sine, stima de sine și respectul în general, gândirea pozitivă, forța de a lua hotărâri, dezvoltarea inteligenței emoționale, empatia, știința susținerii părerilor proprii în mod argumentat, cunoașterea bunelor maniere, lucrul în echipă și încă multe alte lucruri, trebuie explicate, înțelese și acceptate de tinerii noștri cursanți, astfel încât toate acestea să devină <instrumente> de care să se poată folosi cu ușurință. Le transmitem cu drag deviza noastră: <Evaluează cine ești și în ce situație te afli, alege cel mai bun drum, planifică ce ai de făcut și acționează acum, pentru a deveni cine vrei să fii>”, explică Genela Scheffäl, Managing Partner Scheffäl & Scheffäl.

Cursurile se desfășoară în Sectorul 6 din București, iar adolescenţii participanţi la curs vor fi implicaţi şi în activităţile de voluntariat organizate de Scheffäl & Scheffäl, în urma cărora vor primi recomandări personalizate.

Scheffäl & Scheffäl a lansat de curând și cursurile de limbă germană, adresate juniorilor cu vârsta între cinci şi șapte ani. Noul pachet, lansat din 17 septembrie, are ca scop pregătirea celor mici pentru susţinerea examenului de atestare internaţională pentru limba germană, nivelul A1. Cursurile, axate pe jocuri, teatru şi cântece, au loc în zilele de duminică, între orele 11,35 şi 13, pe durata întregului an şcolar 2017-2018.

Activă din 1990 în domeniul educației și dezvoltării personale, în România, Germania și Austria, echipa Scheffäl & Scheffäl este formată din specialiști în domeniile educației, consilierii de dezvoltare personală, comunicării și formării.

Fondatorul unei școli private din Cluj: Sunt tot mai mulți „specialiști” în creșterea copiilor și tot mai puțini părinți

S-ar putea să-ţi placă

By 

Email Newsletter

Close