O companie românească lansează primul smartwatch hibrid

Noah Watches, unul dintre puținii producători de ceasuri din lemn din lume, și-a propus dublarea cifrei de afaceri în 2018 și vrea să intre anul acesta pe mai multe piețe internaționale.

După consolidarea afacerii pe piața locală, în ultimele 12 luni, compania pregătește lansarea versiunii hibride a primului ceas inteligent din portofoliul brandului și primul de acest fel conceput și produs în România, disponibil la nivel global.

Noua ta carieră poate începe aici – locuri de muncă în toate domeniile, în toate județele

Noah Watches, companie membră a Grupului de firme APS, și-a extins semnificativ capacitatea de producție, astfel că va putea produce anual mai mult de 3.000 de ceasuri de lemn – de două ori mai mult decât la începutul anului 2017 – și a lansat, anul acesta, primele cinci Corner Store-uri unde consumatorii din România pot interacționa cu produsele brandului. „Extinderea capacității de producție și a canalelor de vânzare locale ne permit să oferim clienților din România acces cât mai simplu la brand. Cei care își doresc un ceas Noah îl pot vedea și cumpăra din magazinul online, dar și din rețeaua de Corner Store-uri, pe care o vom extinde cu încă 20 locații noi în 2018″, spune Ruben Perju, unul dintre fondatorii companiei.

Pe lângă investițiile în extinderea capacității de producție și diversificarea canalelor de vânzare, compania are în fază avansată noi produse inovatoare. Noah Watches va începe în 2018 producția primului ceas hibrid de lemn din portofoliul brandului și primul de acest fel disponibil în lume. „După mii de ceasuri de lemn lucrate manual în ultimii doi ani și purtate, astăzi, în zece țări din lume, începem un nou capitol al poveștii brandului Noah: 2018 este anul în care vom pune pe piață versiunea hibridă a primului ceas inteligent din lemn – o premieră și un eveniment pe care îl vom aduce publicului la nivel global”, afirmă Ruben Perju.

Echipa are deja primele prototipuri în testare, iar ceasul hibrid va fi lansat printr-o campanie găzduită de Kickstarter, cea mai mare platformă globală de crowdfunding. Aceasta va fi utilizată pentru a anunța internațional produsul și pentru a asigura posibilitatea achiziționării ediției de lansare a ceasului de către early adopters – consumatorii cei mai conectați cu tehnologia și inovația la nivel global. Smartwatch-ul hibrid va avea două game disponibile pe Kickstarter, cu variantă de damă și pentru bărbați.

Prima este o variantă smart business – un ceas hibrid ce poate fi purtat la birou – iar prima funcție anunțată de echipa Noah este cea de phone call: selectezi 12 persoane de maxim interes din agenda telefonică, iar ceasul te va informa cu privire la apelant în cazul în care nu ai acces direct la telefon, respectiv îți va permite ca prin dublu click pe buton să respingi apelul, dacă ești într-o întâlnire.

A doua gamă a smartwatch-ului hibrid este dedicată persoanelor active, care vor să poarte ceasul și atunci când fac sport. Pentru a alege numele sub care această gamă va ajunge pe piață, echipa Noah își provoacă fanii să fie parte din procesul de naming. Primele detalii despre smartwatch-ul hibrid dezvoltat de Noah pot fi accesate aici. Membrii comunității Noah vor putea achiziționa oricare dintre modelele hibride disponibile în campanie la un preț special, cu 50 la sută discount, în cele 45 de zile de prezență pe Kickstarter. Comunitatea poate fi accesată online aici.

DESPRE NOAH WATCHES

Fondată în 2016, de Ruben Perju și Iosif Harasemiuc, compania a încheiat anul 2017 cu o cifră de afaceri de aproape 250.000 de euro, iar cereri pentru produsele brandului au sosit din zece țări. Prețul unui ceas din lemn pornește de la 199 euro, iar cel mai scump produs vândut în 2017 sub brandul Noah a costat 600 de euro – un ceas special, cu 48 de microcristale inserate manual pe cadran.

Create din lemn, în urma unui proces inovator de tratare a acestuia, ceasurile Noah sunt modele unicat, realizate manual și concepute astfel încât purtătorul unui astfel de ceas să aibă o experiență deosebită cu produsul – din etapa de alegere a materialelor utilizate, la designul customizat și la purtarea efectivă a ceasului. Pentru alegerea materialelor utilizate în producerea ceasului, clienții au la dispoziție esențe exotice de lemn, sosite din toate colțurile lumii.

S-ar putea să-ţi placă

By 

Email Newsletter

Close