Orange lansează trei noi sesiuni de practică

Aflat la a 17-a ediție, programul Orange First Step vine cu trei noi stagii de practică, de câte o lună, pentru studenți și masteranzi, organizate din iunie până în septembrie.

Peste 100 de participanți, selectați în urma interviurilor, vor dobândi abilități specifice departamentelor de vânzări, comercial, tehnic sau resurse umane, din cadrul Orange România. Pentru sesiunea din intervalul 15 iunie – 15 iulie, persoanele interesate se pot înscrie aici, până în 25 mai. Participanții vor fi selectați până pe 10 iunie. Pentru sesiunile din intervalele 15 iulie – 15 august și 15 august – 15 septembrie, înscrierile se pot face până pe 15 iunie, iar interviurile de selecție vor avea loc până pe 10 iulie.

În timpul lunii de internship, participanții la program vor participa la ateliere de pregătire dedicate, pe teme precum brandul şi valorile Orange, dezvoltarea abilităților de vânzare, dar şi cursuri de personal branding. La final, vor primi o adeverință de practică și pot beneficia de recomandări din partea mentorilor. Ca în fiecare an, experiența dobândită pe parcursul programului poate fi folosită la facultate pentru echivalarea orelor de practică incluse în programa de învăţământ, precum și ca experienţă de carieră.

S-ar putea să-ţi placă

By 

Email Newsletter

Close