Orientare profesională pentru elevii din județul Sibiu – Proiectul „Asta Vreau Eu”

(P) Proiectul AVE – „Asta Vreau Eu” a fost lansat în judeţul Sibiu, pentru a contribui la creșterea gradului de includere a elevilor din învățământul primar și gimnazial în programe de învățare la locurile de muncă, organizate în cadrul unor companii și instituții, unde elevii pot experimenta cele mai căutate meserii și profesii.

Zeci de copii de la Școala Gimnazială din Slimnic beneficiază, în cadrul proiectului, de un proces de instruire care le dă șansa să cunoască meseriile adulților, pe care le preiau pentru o zi, devenind informatician, operator CNC, pompier, lucrător aeroportuar, primar sau brutar.

Elevii participanţi simulează practicarea unei meserii pe parcursul unei zile, la un loc de muncă organizat, în cadrul unei întreprinderi, sub supravegherea permanentă a cadrelor didactice şi a conducătorilor locurilor de muncă. În acest fel, tinerii văd ce au de făcut la locul de muncă, înțeleg necesitatea instruirii şi a echipamentelor individuale de protecţie și descoperă, prin experiență directă, caracteristicile meseriei pe care ar putea să o aleagă mai târziu în viață. Anul acesta, Proiectul AVE se derulează în judeţul Sibiu ca proiect-pilot, respectiv ca fază pregătitoare pentru extinderea și diseminarea lui la nivel naţional.

Pentru familiarizarea tinerilor de vârstă școlară cu necesitatea respectării normelor de  securitate şi sănătate în muncă, specialiștii Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Sibiu au făcut o instruire a cadrelor didactice de la Şcoala Gimnazială Slimnic, cu privire la riscurile generale şi specifice la locurile de muncă în care se va desfăşura Proiectul AVE. Au fost prezentate mai multe materiale cu tematica securității şi sănătății în muncă (prezentări power-point, scurte filme de animaţie, etc). Pe baza acestor materiale, cadrele didactice din Slimnic au făcut scurte prezentări elevilor, între 1 și 15 octombrie 2017.

În 23 octombrie, ITM a organizat, pentru elevii şi cadrele didactice de la Şcoala Gimnazială Slimnic, o lecţie deschisă practică, având tematică de securitate şi sănătate în muncă. Elevii au fost instruiți în utilizarea echipamentului individual de protecție, aplicarea măsurilor de prim ajutor şi intervenţii în situaţii de urgenţă.

În cadrul proiectului, Inspectoratul Şcolar Judeţean Sibiu, împreună cu Şcoala Gimnazială Slimnic și cu partenerii economici, vor organiza, în 20 noiembrie, vizite ale  elevilor la unele companii din judeţ, unde vor practica meseriile alese. În cadrul acestor vizite, elevii vor beneficia de o instruire adecvată locurilor de muncă alese.

Activităţile din cadrul Proiectului AVE se vor finaliza prin organizarea unei şedinţe de bilanţ, în 21 noiembrie, la care vor participa elevi, cadre didactice, părinţi, reprezentanţi ai companiilor la care s-a desfăşurat proiectul, precum şi reprezentanţi ai ITM Sibiu, ai ISJ Sibiu şi ai altor instituţii din judeţ.

Consilierea profesională a elevilor

O componentă de mare importanţă a proiectului o reprezintă activitatea de consiliere profesională a elevilor, care este promovată prin intermediul partenerilor economici, printre care se numără şi compania Marquardt.

Compania Maquardt a organizat, la începutul lunii noiembrie, prima dintr-o serie de acțiuni de orientare profesională în școli, debutul fiind deja făcut la Școala Gimnazială din Slimnic. Specialiștii companiei au vizitat unitatea școlară, unde au purtat discuții cu elevii claselor V-VIII despre intențiile de viitor ale acestora și le-au prezentat, într-o mini-expoziție, posibilitățile profesionale pe care le deschide învățământul dual.

Cu ajutorul filmulețelor și al unor echipamente ce simulează funcționarea în automobile a diverselor componente produse de Marquardt, elevilor le-au fost prezentate câteva din profesiile pe care le-ar putea practica în viitor, astfel încât, în momentul opțiunii, ei să poată lua o decizie informată.

Marquardt va derula, de-a lungul anului 2018, acțiuni similare, împreună cu partenerii din cadrul Asociației Româno-Germane pentru Învățământ Profesional Dual Sibiu, care își propun să ajungă cu caravana de informare și orientare profesională în cât mai multe dintre școlile județului.

Prin experimente amuzante, elevii au ocazia să arunce o privire în lumea meseriilor.
Organizatorii proiectului au pregătit în detaliu vizitele elevilor în companiile din Sibiu.
Cu ocazia vizitelor în companii, elevii vor primi echipamentele de protecție și vor experimenta practic diverse profesii și meserii, sub supravegherea personalului calificat.
Organizatorii și partenerii Proiectului AVE, la Școala Gimnazială Slimnic.

S-ar putea să-ţi placă

By 

Email Newsletter