Patronii de service-uri și spălătorii auto din mai multe județe „importă” 80 de chinezi

Asociația Societăților de Service Auto Independente (ASSAI) a transmis către Ambasada Chinei o scrisoare de intenție pentru derularea unui program de recrutare și relocare de forță de muncă în România pentru cetățeni chinezi, în domeniul reparațiilor auto.

ASSAI intenționează să deruleze un program-pilot de recrutare și relocare a 80 de chinezi, iar dacă ei se pot integra și face performanță în service-urile auto incluse în acest proiect, programul va continua până la rezolvarea problemei deficitului de personal. Unitățile care vor angaja aceste persoane sunt atât service-uri auto multi-marcă, cât și reprezentanțe auto din București, Iași, Baia Mare, Sebeș, Roman, Suceava sau Tulcea.

Noua ta carieră poate începe aici – locuri de muncă în toate domeniile, în toate județele

Pentru chinezii care vor lucra în spălătorii auto, nu este necesară experiența în domeniu. Ei vor câștiga între 250 și 300 de euro net. Specialiștii cu cel puțin trei ani de experiență din celelalte categorii (tinichigerie, vopsitorie, mecanică, electrică, diagnoză auto) vor avea salarii cuprinse între 500 și 800 euro net. În plus, angajatorii asigură cazare și mâncare.

Potrivit ASSAI, deficitul de forță de muncă, în domeniul reparațiilor auto, depășește 20.000 de persoane. „Am constatat cu tristețe că tinerii nu se înghesuie să învețe o meserie ce presupune să fii murdar pe mâini, iar  forța de muncă românească pregătită, care a migrat în alte țări, nu impresionează deloc adormitele și lipsitele de viziune instituții românești. Dacă până la sfârșitul anilor ’90 mai existau școli de meserii ce pregăteau viitorii tinichigii, mecanici auto și vopsitori auto, reformele fără coerență și, de multe ori, contradictorii, din învățământul românesc, au condus la distrugerea și acestei oportunități pozitive, sănătoase și necesare, pe care se baza această industrie”, declară Cristian Muntean, președintele ASSAI.

România are un parc auto de peste 7,5 milioane de autovehicule, cu o vârstă medie de 14 ani, iar aceste autovehicule vechi sunt puternic uzate tehnic, din cauza unei infrastructuri primitive, așa cum este cea românească, și au nevoie de intervenții dese în service, avertizează ASSAI. Opt din zece service-uri lucrează sub capacitatea proiectată, din cauza lipsei de personal calificat. „Angajații cu experiență au ajuns să șantajeze efectiv patronii de service-uri, profitând de lipsa de forță de muncă, și nu acceptă salarii sub 1.000-1.400 de euro net. Este dificil să asiguri unui angajat un astfel de salariu, lună de lună, în condițiile de instabilitate și lipsă de predictibilitate legislativă și fiscală, așa cum se prezintă mediul de afaceri românesc”, afirmă Cristian Muntean.

În aceste condiții, angajații calificați aleg să plece și să muncească pe bani mai mulți în Occident. Alți – în jur de 10.000 – și-au încropit ateliere clandestine și fără autorizație în curtea casei, arată datele ASSAI.

S-ar putea să-ţi placă

By 

Email Newsletter