Piteşti: Fabrica Adient Trim, prima în “Topul Firmelor din Argeş 2018”

La începutul lunii noiembrie, Adient Trim Piteşti a fost desemnată cea mai performantă companie ce operează în segmentul industrial, la nivelul întreprinderilor foarte mari.

Premiile au fost decernate în cadrul celei de-a XXIII-a ediţii ale Galei Laureaţilor “Topul Firmelor din Argeş”, eveniment organizat de Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Argeş. Diploma a fost înmânată Amaliei Săceleanu, Plant Manager al Adient Trim Piteşti, parte din Grupul Adient, lider global în producţia de scaune auto şi unul dintre cei mai importanţi angajatori la nivel local. “Diploma aceasta ne aduce un plus de mândrie şi devotament faţă de Adient Trim Piteşti şi faţă de fiecare membru al echipei, fără de care nu am fi ajuns să obţinem această performanţă. Acest premiu ne motivează să fim tot mai buni în ceea ce facem şi să ducem mai departe profesionalismul şi preocuparea faţă de angajaţii noştri”, declară Amalia Săceleanu.

Noua ta carieră poate începe aici – locuri de muncă în toate domeniile, în toate județele

În fiecare an, tapiţeriile auto realizate la fabrica Adient Trim din Piteşti se regăsesc pe mai mult de 1,15 milioane de maşini din întreaga lume. Fabrica din Piteşti are peste 2.150 de angajaţi şi se află în plin proces de recrutare, ca urmare a extinderii capacităţii de producţie. Grupul Adient este prezent din anul 2000 în România, unde are peste 6.000 de angajaţi şi opt unităţi de producţie: Jimbolia (mecanice şi mecanisme metalice), Craiova (scaune auto pentru Ford), Poiana Lacului (spumă poliuretanică), Bradu (scaune auto pentru Dacia şi accesorii metalice), Ploieşti (tapiţerie), Piteşti (tapiţerie).

Articole din aceeași categorie
Total
0
Share