Platforma România 100 scoate la concurs un post de IT-ist

Postul disponibil – manager infrastructura digitală – este unul tehnic și administrativ, cu responsabilitatea de a asigura mentenanța platformelor digitale (online și offline) ale Platformei România 100.

Persoana recrutată trebuie să aibă cunoștințe bune în domeniul digital, o gândire analitică și aptitudini de relaționare și lucru în echipă. Printre responsabilitățile principale se numără managementul bazei de date, dezvoltare front-end și relaționare cu coordonatorii de comunități ai România 100.

Noua ta carieră poate începe aici – locuri de muncă în toate domeniile, în toate județele

Atribuțiile și responsabilitățile viitorului angajat includ actualizarea constantă, mentenanța și dezvoltarea (basic) bazei de date de tip CRM a RO100 (40 la sută), actualizarea website-ului Romania 100 și a altor website-uri și platforme online ale RO100 (20 la sută), asistență tehnică în utilizarea platformelor online ale RO100, pentru coordonatorii locali și de comunități tematice ai RO100 (30 la sută), coordonare și relaționare constantă cu echipa secretariatului RO100 și echipa de coordonare RO100 (zece la sută) și asistență tehnică pentru echipa RO100.

Candidații trebuie să aibă experiență de lucru cu sisteme de tip CRM, experiență în procesare date și baze de date, cunoștințe HTML/CSS și dezvoltare front-end avansate (creare și editare de pagini HTML), abilitatea de a învăța rapid utilizarea și configurarea de platforme digitale complexe, abilități excelente de exprimare orală și în scris; abilități excelente de editare și de sintetizare a informațiilor și datelor în limbaj clar și cunoașterea limbii engleze la nivel avansat.

Pregătirea ideală include și experiență avansată în dezvoltare front-end și back-end, experiență cu Google Suite, Google Analytics, Google AdWords sau platforme similare, cunoștințe cel puțin elementare de statistică și modelare, abilități de design pentru realizarea de afișe, infografice, materiale promoționale și cunoștințe de programare, PHP/MySQL, Java/Ruby.

Este o poziție full-time, remunerată competitiv. Vor fi preferați candidații care demonstrează, dincolo de aptitudinile enunțate, și o afinitate față de misiunea și valorile Platformei România 100. Ei trebuie să completeze un formular și să trimită un CV (sau export PDF de profil LinkedIn, dacă profilul LinkedIn este actualizat și complet), la adresa recrutare@ro100.ro, până în 25 februarie.

S-ar putea să-ţi placă

By 

Email Newsletter

Close