Policolor a lansat „Culorile României”: 14 tone de materiale, în valoare de 150.000 de euro, merg spre 15 proiecte sociale

Producătorul român de lacuri şi vopsele va susţine 15 proiecte de responsabilitate socială din sate, comune și orașe.

„Culorile României” este cel mai amplu proiect de responsabilitate socială, derulat la nivel naţional, care îşi asumă susţinerea comunităţilor urbane şi rurale, alături de a celor profesionale, cu scopul de a creşte calitatea vieţii în comunităţi, prin acţiuni de reamenajare, restaurare şi decorare a spaţiilor publice şi private, prin intermediul donaţiilor de materiale (vopsele, lacuri, emailuri, tencuieli decorative). „Suntem bucuroși că am ajuns la al treilea an de Culorile României și, mai ales, că de la an la an avem alături de noi tot mai mulți oameni, care ne ajută să susținem activ comunitățile urbane și rurale. Estimăm pentru anul acesta că, pentru cele 15 proiecte incluse deja în program, vom oferi un total de 14 tone de vopsea, baițuri și tencuială. Pentru unele dintre acestea, materialele deja au fost  trimise, iar o parte dintre lucrări sunt în derulare”, declară Marius Văcăroiu, CEO Policolor.

În 2017, „Culorile României” va ajunge în București, Brăila, Pitești, Filiași, Sibiu și comunele Vorona (Botoșani) și Hășmașu (Arad). Un proiect special se va desfășura în parteneriat cu Asociația Națională a Salvatorilor Montani din România, pentru care au fost donați 3.140 litri de emailuri, în valoare de 56.600 de lei, materiale necesare renovării a 85 de refugii, 20 de cabane și 80 de trasee turistice. Un alt proiect special va fi realizat în colaborare cu Asociația Culturală Nouă ne pasă, prin programul Interesting Times Bureau, în parteneriat cu Fundația Calea Victoriei și Asociația Visual Playground. Policolor va ajuta cu materiale realizarea a două picturi murale, în zona centrală a Capitalei, și o alta la Universitatea de Arhitectură „Ion Mincu”.

De anul acesta, „Culorile României” va sponsoriza cu materiale și Muzeul viu de la Tecșești, din județul Alba. Scopul proiectului este acela de a clădi un muzeu viu al satului, în care vizitatorii să poată experimenta cum trăiau și cum se gospodăreau oamenii, din neolitic până în prezent. Publicul va avea acces la o istorie aplicată și va afla informații despre vechile civilizații, cine sunt strămoșii noștri și care sunt legendele transmise până astăzi. Federația Română de Scrimă va primi peste trei tone de materiale pentru renovarea unui centru de cazare a sportivilor.

„Ambasadorii culorii”

O  direcţie importantă a proiectului este aceea de a  implica în comunitate persoane şi personalităţi – Ambasadorii Culorilor -, oameni a căror întreagă viaţă este dedicată culorilor şi autenticului românesc. Ei sunt pictori, fotografi, meşteri populari, arhitecţi, designeri, profesori ori artiști.  Anul acesta se vor implica Ștefan Bâlici, architect, directorul Institutului Național al Patrimoniului, Andreea Tănăsescu, inițiatoarea proiectului La Blouse Roumaine, Vera Marin, arhitect, lector în departamentul de planificare urbană la Universitatea „Ion Mincu”, președinte al  Asociației pentru tranziția urbană, Sabin Cornoiu, președinte al Asociației Naționale a Salvatorilor Montani din România, Gheorghe Țugui, meșter popular din comuna Vorona, creator de măști populare și instrumente muzicale, Aleodor Dură, artist plastic, Suzana Dan, artist plastic, inițiatoarea proiectului Noaptea Galeriilor, Alexandru Ciubotaru (aka Pisica Pătrată), street artist, Doru Răduță, promotor artă urbană, Cristian și Răzvan Scutaru, pictori, Nicolae Marghiol, președintele asociației Cele Mai Frumoase Sate din România, și angajații Policolor, Aurelian Trancă și Antonio Leca.

Proiectul de responsabilitate socială „Culorile României”  îşi propune să construiască și o comunitate puternică în mediul online, să informeze pas cu pas despre fiecare acţiune din proiect şi să interacţioneze în timp real cu membri comunităţii formate. Portalul campaniei este culorileromaniei.ro.

DESPRE POLICOLOR

Producător de lacuri şi vopsele cu o experiență de peste 50 de ani în România, oferă soluţii şi produse pentru decorarea şi finisarea casei, sub brandurile Spor, Deko Professional, CasaBella, Vinarom, sisteme complete pentru refinisarea autovehiculelor, sub brandurile Klar Professional, Klar Ultra, Emaur si Silverpol, în cadrul Policolor Automotive, și produse destinate acoperirilor industriale cu arie largă de aplicabilităţi, aflate în cadrul Policolor Industrial Coatings. Produsele Policolor sunt prezente în peste 3.000 de magazine de retail tradiţional, în marile reţele de bricolaj din România și în peste 1.000 de service-uri auto din țară. Compania dispune de o reţea de 12 magazine proprii. Grupul Policolor – Orgachim operează două mari unităţide producţie, Policolor România şi Orgachim Bulgaria, şi este lider regional în domeniul tehnologiei vopselelor şi lacurilor, în zona sud-est europeană.

S-ar putea să-ţi placă

By 

Email Newsletter