Primele Ford EcoSport produse la Craiova pleacă spre clienții din Europa

Primele exemplare ale noului EcoSport produs la Craiova au fost încărcate pe trenurile speciale și sunt gata de livrare către piețele europene în vederea lansărilor locale.

“Avem deja două trenuri cu aproximativ 600 de mașini, pe care le-am încărcat weekend-ul trecut. Suntem foarte mulțumiți de faptul că lansarea se desfășoară conform planurilor și procedurilor noastre interne. Echipa noastră de la Craiova și furnizorii noștri au făcut o treabă excelentă și sunt extrem de mulțumit de rezultatul operațiunilor”, declară John Oldham, președinte Ford România și director al fabricii de la Craiova.

Noua ta carieră poate începe aici – locuri de muncă în toate domeniile, în toate județele

Primele două trenuri încărcate cu EcoSport vor merge către Marea Britanie și Germania. Lansările naționale la nivelul întregului continent – inclusiv România – vor avea loc după mijlocul lunii ianuarie. Ford a început oficial producția noului EcoSport în octombrie. Pentru a sprijini volumul de muncă în creștere, la fabrica de la Craiova au fost angajați în plus 1.700 de operatori de bază și personal calificat în cursul acestui an. În acest moment, Ford România are 4.200 de angajați.

Pentru transportul mașinilor produse la Craiova, Ford merge pe mâna Gefco. Compania va transporta pe calea ferată vehiculele finite Ford EcoSport, către portul Constanța și către piețele din Europa de Vest. Mașinile vor ajunge pe piețele din Italia și Benelux în patru zile, iar în Germania – în cinci zile. Gefco România este singurul operator logistic ce oferă servicii de transport pe calea ferată, pentru fluxurile de export ale fabricii din Craiova. Transportul feroviar prezintă atât avantaje economice, cât și avantaje ecologice, pentru bunurile pentru care timpul de livrare este esențial, precum cele produse de industria auto.

Subsidiara din România a Grupului Gefco, jucător global în logistica industrială și lider european în logistica automobilelor, oferă și servicii de transport rutier, ca soluție auxiliară, anunță Jérôme Chevrolet, Area Manager pentru regiunea Balcanilor și director general al Gefco România și Bulgaria.

Gefco România a început colaborarea cu Ford, pe plan local, în 2012. Compania și-a consacrat eforturile sale pentru susținerea acestei colaborări prin alocarea în Craiova, în proximitatea fabricii Ford, a unei echipe logistice dedicate. Transporturile feroviare operate pentru Ford se vor realiza cu ajutorul unor vagoane noi, deținute de GEFCO și fabricate special pentru această ocazie.

Articole din aceeași categorie
Total
0
Share