RE/MAX: România are un agent imobiliar la 2.500 de locuitori

Conform RE/MAX România, subsidiara autohtonă a liderului global în real estate şi franciza numărul 1 la nivel global pe acest segment, deși în ultimii 3-4 ani a crescut semnificativ numărul de agenți imobiliari, numărul acestora este încă insuficient.

În România activează circa 8.000 de agenți imobiliari (un agent/2.500 de locuitori), în timp ce pe o piață activă, precum cea din America de Nord, acest raport este de un agent/300 de locuitori. „Dacă această profesie ar fi reglementată printr-un pachet de legi care să o normeze și să o favorizeze, România ar putea să aibă minimum un agent imobiliar la 1.000 de locuitori, deci un total de 20.000 de agenți, astfel încât să poată atinge un nivel comparabil cu alte state europene similare. Deși în România nu avem încă nici măcar un for sau o asociație care să înregistreze numărul de birouri și agenți imobiliari, estimăm că există circa 3.000 de agenții imobiliare și 7-8.000 de agenți”, declară Răzvan Cuc, președinte RE/MAX România.

Noua ta carieră poate începe aici – locuri de muncă în toate domeniile, în toate județele

Numărul de agenți imobiliari variază de la o țară la alta, iar pe piețele foarte dezvoltate, ca America de Nord, raportul este de un agent la 300 de locuitori. În Europa, raportul este mai mic. În România, chiar și în lipsa unor entități de reglementare, în ultimii 3-4 ani, odată cu creșterea pieței, a crescut semnificativ numărul de agenți și agenții. „În multe state, pentru a practica această profesie, un agent imobiliar trebuie să dețină o diplomă și să fie înregistrat într-o asociație, iar asta presupune până la doi ani de studiu și un examen cât se poate de serios. În Europa, industria de real estate se află în plin proces de creștere, dar încă sunt multe diferențe în ceea ce privește practica și legislația. Pe termen lung, însă, se așteaptă o creștere a numărului de agenți imobiliari”, afirmă Gil Li-ran, trainer internațional RE/MAX, cu o experienţă de peste 15 ani de coaching în imobiliare și peste 3.000 de agenţi instruiți în Europa, Asia şi America de Nord.

Creșterea numărului de agenți este dependentă pe de o parte de dinamica pieței, iar pe de altă parte de nivelul de educație și profesionalizare, de normarea și reglementarea profesiei, lucru aflat în interdependență cu gradul de interes al breslei și membrilor acesteia. „În următorii doi ani, mizăm pe o menținere a dinamicii pieței, deci există premise de creștere a numărului de agenți. În paralel, se observă o orientare tot mai accentuată a acestora spre educație și profesionalizare. Timpul de pregătire necesar acestei profesii depășește 100 de ore, având în vedere nivelul foarte specializat, ce include noțiuni tehnice despre imobile, juridice, financiare legate de tranzacționare și finanțare, de marketing și promovare, precum și de vânzare și negociere. A deveni profesionist, în schimb, înseamnă să lucrezi mai puțin și mai eficient, să ai acces la clienți cu potential mai mare de tranzacționare și la tranzacții mai valoroase, lucrând mai mult pe recomandări”, arată Răzvan Cuc.

Pentru a lucra cu agenți mai bine pregătiți și pentru a contribui la dezvoltarea pieței, RE/MAX România continuă seria evenimentelor educaționale. În 9 mai are loc training-ul „Agent of change, from a business evolution to a market revolution”. Evenimentul este este organizat în premieră în România și va avea loc în clădirea The Office, din Cluj-Napoca. Training-ul are o durată de opt ore intensive și va trata subiecte de interes şi educaţie în domeniul imobiliar (cum să devii un maestru în imobiliare, cele mai bune practici de marketing, cum să-ți spui povestea pentru a-ți crește vânzările), și este dedicat în special agenţilor și proprietarilor de agenții imobiliare. Evenimentul va fi urmat, în 10 și 11 mai, în aceeași locație, de Convenția Națională RE/MAX România – Revolution, aflată la a cincea ediție. Mai multe detalii pot fi găsite aici.

S-ar putea să-ţi placă

By 

Email Newsletter

Close