Recomandările contează mai mult ca oricând în 2016

În momentul în care suntem pe punctul de a angaja o persoană sau de a face departajarea între doi candidați cu experiență și skill-uri similare, recomandările fac diferența. În primul rând, verificăm recomandările de pe LinkedIn, recomandările oferite în CV sau în cadrul interviului, iar cel mai fericit caz, în care atât angajatorul, cât și candidatul, sunt mulțumiți, este atunci când există contacte comune.

Corina Diaconu

Managing Director @ ABC Human Capital

Angajarea unor persoane din rețeaua de prieteni profesioniști este întotdeauna o soluție eficientă, iar reprezentanții companiilor declară că această metodă de recrutare este foarte eficientă, iar angajații simt că se bucură de încredere și se integrează mai ușor.

Potrivit datelor companiei de recrutare Glassdoor, sursa unei angajări poate afecta succesul procesului de recrutare. Dacă se folosesc recomandări, șansele de succes sunt cu 2,6 până la 6,6 la sută mai mari decât dacă ar fi postate anunțuri pe celebrele portaluri de job-uri. Sistemul este mult mai avantajos și pentru tine, candidatul. Gândește-te că atunci când vrei să alegi un restaurant, citești review-uri și îți este mult mai ușor să alegi atunci când un prieten îți face recomandări. Același lucru se întâmplă și în cazul unui job, când un prieten îți recomandă o companie pentru că știe cum se lucrează acolo și te recomanda acelei companii.

Prin urmare, atunci când ești candidat, trebuie să îți îmbunătățești recomandările și modalitățile de obținere a acestora. Cum mulți dintre candidați ne întreabă cum să obțină mai ușor recomandările sau se tem să nu afle șeful actual că își caută un job, am pregătit un ghid util, care te ajută în carieră:

1. Cere recomandările în perioada în care ești angajat, nu după întreruperea colaborării. Un moment bun este să le ceri atunci când ai o realizare semnificativă la job. Partenerii de business sau colegii superiori vor fi mult mai dispuși să ți le ofere în acest context decât dacă le-ai cere într-o zi în care nu ți se întâmplă nimic remarcabil pe plan profesional.

2. Recompensează persoanele care îți oferă recomandări și oferă-le, la rândul tău, o recomandare. Îți consolidezi relațiile profesionale dacă acționezi cu discreție și nu pui probelema schimbului de recomandări.

3. Menționează referințele și în CV-ul pe care îl trimiți recrutorilor, nu numai în profilul de LinkedIn. Astfel, îți optimizezi șansele de reușită. Atât în CV, cât și în profilul de LinkedIn, poți aranja recomandările astfel încât să-ți pui în valoare skill-urile necesare pentru job-ul la care aplici.

4. Surprinde pe cineva cu o recomandare! În 2016, mai mult ca oricând, ai nevoie de networking și îl poți dezvolta în mod plăcut, făcând o surpriză unei persoane din lista ta de conexiuni, pe care o cunoști din punct de vedere profesional. În momentul în care va deschide e-mail-ul cu notificarea, îi vei face ziua mai plăcută și ai șanse mari ca serviciul să-ți fie returnat.

5. Obține cel puțin o recomandare de la fiecare job pentru care ai specificat experiența. Recrutorii iau în calcul recomandările de la cele mai recente job-uri, de preferat de acum cel mult cinci ani.

6. Cere recomandarea prin e-mail. Este mult mai eficient decât dacă ai cere-o via LinkedIn, fiindcă multe notificări sunt ignorate. În e-mail, poți detalia mai bine cum vrei să fie scrisă recomandarea. De regulă, persoana care o oferă trebuie să vorbească despre punctele tale forte, despre skill-uri, despre modul în care aduci valoare echipei și livrezi/oferi rezultate, modul în care contribui la succesul echipei.

7. Oferă recomandări de la persoane care nu îți sunt foarte apropiate, care ți-au fost colegi. Recrutorii verifică informațiile și, de regulă, accesează și pagina de Facebook a candidatului. Am avut și situații în care recomandările veneau de la prieteni apropiați candidatului sau de la membrii familiei. Dacă ai nevoie de o recomandare de la un fost șef sau de la un coleg și nu ai mai vorbit de mult timp cu ei, cea mai potrivită abordare este să îi inviți la o ieșire în oraș. Așa, veți povesti despre timpul petrecut împreună la un job, despre realizări și eșecuri, veți râde, iar cererea pentru o recomandare va veni mai firesc și va avea efectul scontat.

8. Acordă atenție calității recomandărilor și nu neapărat numărului acestora. Adesea, citim astfel de recomandări „Am lucrat cu Mihai zece ani, la compania X. Îl recomand cu încredere, pentru aptitudinile lui de lider”. O astfel de recomandare nu oferă valoare. Recomandăm ca referințele despre tine să conțină cuvinte cheie, din industria și job-ul în care lucrezi, care îți vor face profilul de LinkedIn mai ușor de găsit și apreciat de recrutori.

9. Maximum trei referințe de la aceeași persoană! Pentru a-ți menține relațiile profesionale, este indicat să apelezi de maximum trei ori la aceeași persoană, pentru a-ți oferi recomandări. Este un angajament și o dovadă că nu profiți de acea persoană, care, probabil, este asaltată și de alți candidați la job-uri.

10. Verifică protocolul pentru referințe cu HR-ul! Înainte de a-i oferi contactul unei persoane care să ofere referințe despre ține, este indicat să afli cum va proceda HR-ul, dacă va suna persoana respectivă, dacă îi va scrie. Dacă o va suna, este indicat să o pui în temă, să fie într-un loc liniștit, să aibă timp să vorbească despre ține și, mai ales, să știe ce să spună și pentru ce job să te descrie. Altfel, dacă nu gestionezi această situație, vei fi pus într-o lumină negativă.

S-ar putea să-ţi placă

By 

Email Newsletter

Close