Renania: Cifră de afaceri în creștere și investiții în diversificarea business-ului

Rezultatele pentru anul financiar 2016 confirmă creșterea cifrei de afaceri ale liderului industriei de safety din România, de la peste 114 milioane de lei, în 2015, la 119 milioane, în 2016.

O parte din profitul companiei, de peste 13,684 milioane de lei – față de 14 milioane, în 2015 -, a fost reinvestit în dezvoltarea noilor linii de business: divizia de curățenie Pura, prezentă pe piață din primăvara acestui an, dar și primul Safety Concept Store din România, ce urmează să fie lansat oficial în toamnă, la Timișoara.

Primele patru luni din 2017 susțin trendul ascendent al companiei. Rezultatele indică un plus de cinci procente față de 2016. „Rezultatele financiare confirmă cinci ani de performanță susținută pentru Florentina Taudor (foto), directorul general al Renania. Sub mandatul ei, business-ul a fost aliniat la exigențele digitale contemporane, și-a extins dimensiunea educativă pentru întreaga industrie de safety și s-a ramificat atât către retail, cât și către discipline conexe, dar la fel de relevante pentru siguranța ocupațională”, declară Orlando Szasz, fondatorul Renania.

Cu o vechime de peste 21 ani în importul, distribuția și consultanța în domeniul siguranței ocupaționale, Renania este liderul industriei de safety din România. Compania organizează conferințe anuale cu focus pe inovație, dedicate clienților, partenerilor și furnizorilor, sub identitatea Renania Academy, și este suporterul dedicat al Safety Awards Gala. În 2017, Florentina Taudor a câștigat două distincții importante, din partea a două reviste de business – Business Magazin și Business Arena -, pentru performanțe în activitate.

S-ar putea să-ţi placă

By 

Email Newsletter

Close