Robert Năstasă, tânărul care, la 18 ani, țintește afaceri de 2 milioane de euro

Tânărul care, în 2015, crea ONG-ul „Bucureștiul Tinerilor”, și-a lansat propria firmă de curierat, The Wolf Logistics, la 18 ani, în urma unei investiții de câteva sute de euro.

Planurile lui Robert Năstasă nu se opresc aici, în contextul în care săptămânile următoare are în plan inaugurarea unei agenții de copywriting, The Wolf Creative Agency. La ora actuală, Robert Năstasă conduce afaceri de zeci de mii de euro, iar până la finele anului estimează o cifră de afaceri de două milioane de euro, la nivel de grup.

Noua ta carieră poate începe aici – locuri de muncă în toate domeniile, în toate județele

Robert și-a propus să creeze o companie care oferă soluții de transport național și internațional B2B, pentru că România nu oferă prea multe oportunități celor care își doresc să vândă produse fizice în străinătate, cu predilecție în zona de produse cu gramaj și valoare mică. El asigură acum, la costuri mici și foarte mici, transport către orice destinație de pe glob. „Pentru mine, zona de curierat a fost întotdeauna de interes, întrucât vindem produse cu gramaj mic, sub 50 grame, și valoare mică, sub 15 euro. Iar atunci când am căutat, nu am găsit vreun partener logistic adecvat în România, din cauza prețului ridicat de transport”, explică el.

Prin urmare, și-a găsit singur „rețeta” pentru a ajunge la costuri de livrare mici și timpi de tranzit decent. Odată ce i-a reușit, a realizat că ceea ce face el poate ajuta și alte companii din țară – unele consacrate deja pe piața de aici și dornice să se extindă, dar și startup-uri cu aspirații internaționale.

Anul trecut, Robert Năstasă a avut afaceri de 50.000 de euro, cu profitabilitate de zece la sută, în doar două luni, în contextul în care și-a lansat primul business în octombrie. Pentru 2018, estimează să atingă circa două milioane de euro la nivel de grup. „Ținta noastră este formată atât din clienți B2B, din zona de ecommerce și servicii, cât și din clienți B2C, preponderent în categoria de vârstă 18-24. Odată cu extinderea catalogului de produse, ne așteptăm să mergem în zona de 18-35 de ani”, mai spune Robert Năstasă.

Tânărul antreprenor mizează pe șase angajați full-time și patru agenți de vânzări „în leasing”. Anul acesta, vrea să creeze aproape 100 de locuri de muncă. Ca planuri pe termen scurt, și-a propus să se extindă în piețele din vestul Europei, cu brandul de huse de telefon, să dezvolte compania de logistică și agenția de copywriting, și pregătește încă un proiect, pe care îl ține deocamdată secret, dedicat piețelor din Ungaria, Polonia și Bulgaria.

În opinia sa, nu este importantă vârsta la care te apuci să faci business. „Nu vârsta afectează dificultatea, ci mediul extrem de dinamic din piețele pe care activăm face parcursul antreprenorial pe cât de plăcut, pe atât de dificil”. Cel mai bun sfat pe care l-a primit vreodată? „Dacă ești într-o situație de criză, înainte să faci orice alegere, gândește-te dacă ai face la fel dacă ai avea 25.000 euro în buzunar. Dacă răspunsul este nu, nu face acea alegere”.

Lecțiile pe care le-a învățat Robert Năstasă prin prisma antreprenoriatului:

  1. Fiecare business are perioade de high și perioade de low;
  2. Oamenii care aleg să fie alături de tine au așteptarea să îi ghidezi și să te exprimi clar în ceea ce privește așteptările pe care le ai de la ei;
  3. Niciodată să nu ceri de la cineva ceva ce nu ai face tu;
  4. Doar pentru că plătești niște oameni nu înseamnă că ești în vreun fel superior – o companie este a doua casă pentru toată lumea, în mod egal.

S-ar putea să-ţi placă

By 

Email Newsletter

Close