România găzduiește hackathon-ul internațional Space App Challenge, organizat de NASA

Hackathon-ul internațional Space Apps, organizat de NASA, prin partenerul local Digital Transformers – Innovation Studio, pentru al treilea an consecutiv, va avea loc între 19 și 21 octombrie, simultan în București, Cluj-Napoca, Iași și Timișoara.

Scopul evenimentului este de a corela datele NASA, într-o manieră colaborativă, cu persoane de pe întreg globul, care pot găsi soluțiila aceste provocări. Tema generică a ediției din acest an este „Pământul și Spațiul!”. Orice programator, om de știință, designer, storyteller, creator, constructor, specialist software sau entuziast privind știința poate lua parte la rezolvarea provocărilor propuse.

Persoanele cu abilități de rezolvare a problemelor și idei creative – studenți sau profesioniști, începători sau veterani – sunt invitate să se înscrie. Cele șase subteme ale celor două zile de competiții, ce au loc simultan în orașe din întreaga lume, sunt: ​​”Puteți construi un/o …”, „Ajutați-i pe alții să descopere Pământul”, „Vulcanii, aisbergurile și asteroizii”, „Lumea are nevoie acum de … „, „O lumină orbitoare” și „Un univers de frumusețe și minuni”. Înscrierile încep aici și pe canalele de social mediaale competiției, la jumătatea lunii septembrie.

„Spațiul este frontiera finală. Avem multe de descoperit acolo, dar și pe Pământ sunt multe lucruri care merită scoase în evidență. Ceea ce este extraordinar la hackathon-ul Space Apps este faptul că participanții au posibilitatea de a accesa seturi de date (big data), puse la dispoziție de NASA. Este singura ocazie, de-a lungul unui an, de a aborda provocările legate de Pământ și spațiu, în colaborare cu o organizație implicată în explorarea spațiului și observarea planetei noastre”, declară Moe Zidan, partener asociat Digital Transformers.

Premii speciale vor fi oferite pentru mai multe categorii. La ediția din 2017 au fost desemnați câștigători pentru „Cea mai bună utilizare a datelor”, „Cea mai bună utilizare a hardware-ului”, „Cel mai bun concept privind o misiune”, „Impact galactic”, „O soluție care inspiră”, „Preferatul publicului”. Participarea este limitată la 100 de persoane confirmate. Echipele înregistrate sunt așteptate să-și aducă propriile echipamente pentru a lucra la proiecte. În România, peste 80 de echipe au participat la cele două ediții anterioare.

SpaceApps este un program inovator de incubare al NASA, organizat anual, din 2012, în huburi din întreaga lume. În 2017 a fost organizată cea mai amplă ediție, care a cuprins 187 de hackthoane, cu peste 25.000 de participanți de pe șase continente, care au dezvoltat și au depus peste 2.000 de proiecte, pe durata evenimentului, ca răspuns la provocările propuse de NASA. Mai multe detalii despre evenimentul din acest an sunt disponibile aici sau pe site-ul organizatorilor.

S-ar putea să-ţi placă

By 

Email Newsletter

Close