România pierde peste 10 miliarde de euro, anual, din cauza deficitului de talente

Companiile antreprenoriale din Europa consideră că gradul de reglementare și birocrația de la nivelul economiilor locale amenință într-o măsură mult mai mare dezvoltarea activității pe care o derulează, comparativ cu reglementările și birocrația de la nivelul Uniunii Europene, arată datele sondajului PwC European Private Business Survey.

În cadrul studiului, care a chestionat 2.447 de companii din 31 de țări europene, 39 la sută dintre respondenți apreciză că birocrația de la nivel local este o provocare, față de 29 la sută care considerau că cea din UE pune probleme.

Noua ta carieră poate începe aici – locuri de muncă în toate domeniile, în toate județele

Companiile din Europa de Est sunt cele mai vocale când vine vorba despre dificultatea de a angaja personal calificat. Raportat la PIB-urile naționale, pierderile economice ca rezultat al deficitului de talente indică cifre îngrijorătoare pentru Bulgaria (13,2 la sută), România (șase la sută), Polonia (5,7 la sută) și Ungaria (5,2 la sută). Aceste procente însumează 46,4 miliarde de euro, pierdute numai din această cauză. Cele mai afectate sunt sectorul construcțiilor și al producției.

„Disponibilitatea personalului calificat depinde de factori precum libera circulație a forței de muncă, inclusiv ușurința obținerii permisului de muncă, pentru cetățenii non-UE, și sisteme de educație ce asigură absolvenților pregătirea corespunzătoare. Ar fi necesară modelarea sistemului de educație în concordanță cu nevoile mediului de afaceri. Este de dorit și o debirocratizare a relației dintre stat și contribuabil, secondată de investiții în digitalizarea acestei interacțiuni, mai ales în condițiile în care antreprenorii locali percep România ca având cel mai înalt grad de birocrație (80 la sută) dintre toate țările chestionate. În același timp, ar fi necesare investiții în dezvoltarea infrastructurii de comunicații și transport, pentru a facilita dezvoltarea mediului de afaceri și pentru a stimula investițiile în noi servicii și produse”, consideră Mihai Anița, Partener, liderul echipei integrate de servicii pentru companiile antreprenoriale, PwC România.

Deficitul de talente vine într-un moment în care rata șomajului scade în Europa. Nivelul șomajului în UE28 s-a îmbunătățit din 2013 și s-a oprit la 7,1 la sută în februarie 2018, față de opt la sută în urmă cu un an. Piața muncii devine tot mai rigidă într-un moment în care companiile antreprenoriale vor să investească mai mult și să recruteze mai mult personal calificat, care să le ajute să își dezvolte afacerile. Una dintre probleme este că mulți tineri nu pot accepta noi poziții pentru că le lipsesc abilitățile necesare, în ciuda faptului că rata șomajului în rândul lor este încă de peste zece la sută, în multe economii din Europa.

DESPRE PwC

Este o rețea de firme prezentă în 158 de țări, cu mai mult de 250.000 de profesioniști care oferă servicii de calitate în domeniul auditului, consultanței fiscale și consultanței pentru afaceri.

S-ar putea să-ţi placă

By 

Email Newsletter

Close