Romanian Software lansează o aplicație ce permite companiilor calcule complexe, pentru a evita majorarea salariilor brute

Convertor Salarii le permite angajatorilor realizarea automată de calcule și comparații pentru aducerea salariilor la zi, de la 1 ianuarie 2018, prin majorarea salariilor brute, adăugarea de prime brute sau tichete de masă.

„Am pornit de la o nevoie a clienților noștri, care ne solicită tot mai des, în ultima perioadă, analize detaliate privind impactul în business al reglementărilor aduse de <Revoluția fiscală>. Am identificat șapte scenarii de calcul pentru actualizarea salariilor. Unii vor să păstreze salariile brute din 2017 și în 2018. Alții vor să păstreze salariile nete din 2017, prin modificarea salariilor brute. Cei din a treia categorie vizează păstrarea salariilor nete din 2017, prin acordarea de prime brute”, declară Victor Dragomirescu, directorul general al Romanian Software.

Noua ta carieră poate începe aici – locuri de muncă în toate domeniile, în toate județele

Potrivit acestuia, cei mai mulți angajatori oscilează între decizia de a mări salariul de bază, din ianuarie 2018, și acordarea de prime brute, de tichete de vacanță, sau majorarea parțială a salariilor brute. Sunt și angajatori care vor să „conserve” salariile nete din 2017, prin acordarea de tichete de masă și majorarea parțială a salariilor brute. O altă categorie este reprezentată de angajatorii care vor să păstreze totalul costurilor salariale la fel ca în 2017, prin acordarea de tichete de masă și modificarea salariilor brute. Ultimele două categorii includ companiile ce intenționează „înghețarea” costurilor salariale din 2018 la nivelul celor din 2017, prin acordarea de tichete de masă și majorarea salariilor brute, respectiv prin acordarea de tichete de masă și prime brute.

Specialiștii Romanian Software au utilizat aplicația Convertor Salarii pentru a le da câteva exemple de calcul clienților companiei. Un exemplu a vizat realizarea de calcule pentru un salariu net de 2.500 lei, cu 160 ore lucrătoare și cel mult 32 ore suplimentare, pentru care se va acorda sporul minim de 75 la sută. În 2017, salariul de bază analizat este de 3.564 lei, valoarea brută a orelor suplimentare – 1.247 lei, angajatorul are un cost de 5.939 lei și salariatul încasează 3.374 lei. În 2018, cu opțiunea de a păstra salariul net prin creșterea salariului de bază, salariul de bază va fi 4.273 lei, valoarea brută a orelor suplimentare va fi 1.496 lei, angajatorul va avea un cost de 5.913 lei și salariatul va încasa 3.375 lei. Dacă angajatorul păstrează netul prin plata unei prime brute, scenariul de calcul va arăta așa: salariul de bază va fi 3.564 lei, valoarea brută a primei va fi 709 lei, valoarea brută a orelor suplimentare va fi 1.247 lei, angajatorul va avea un cost de 5658 lei și salariatul va încasa 3.229 lei.

„În concluzie, angajatorul are opțiunea de a mări salariile de bază pentru a păstra netul salariaților, caz în care costul sau când plătește ore suplimentare va scădea cu 0,5 la sută, iar salariul net cu ore suplimentare va rămâne neafectat, sau poate alege să acorde o primă care să păstreze salariul net negociat și, în cazul în care va plăti ore suplimentare, costul total va scădea cu cinci la sută, însă și salariul net va scădea cu patru la sută”, explică directorul general al Romanian Software.

În cazul unei decizii privind creșterea pachetului salarial prin acordarea de tichete de masă, prin utilizarea Convertor Salarii, specialiștii au pornit de la un salariu net de 2.500 lei și o valoare lunară a tichetelor de masă de 300 lei. „Pentru acest exemplu, dacă angajatorul suportă inclusiv valoarea impozitului pentru tichetele de masă, în 2017, costul total al angajatorului este de 4.784 lei, inclusiv tichetele de masă, iar beneficiul net este de 2.800 lei, inclusiv tichetele. În 2018, costul angajatorului va fi de 4.732 lei, mai mic cu unu la sută, pentru a păstra beneficiul net al salariatului, de 2.800 lei. Dacă angajatul suportă impozitul, costul total al angajatorului este de 4.699 lei, inclusiv tichetele de masă, iar beneficiul net este de 2.752 lei, inclusiv tichetele. Mai departe, în 2018, costul angajatorului va fi de 4.680 lei, mai mic cu 0,5 la sută, și beneficiul net al salariatului va fi de 2.770 lei, mai mare cu 0,5 la sută”, arată Victor Dragomirescu.

Pentru un salariu net de 2.500 lei, în 2017, cu un salariu de bază de 3.564 lei și un cost total de 4.399 lei, în 2018, anumiți angajatori ar putea opta pentru mărirea salariului de bază până la 3.812 lei, pentru a acoperi 2.200 lei net, iar diferența până la 2.500 lei va fi acordată sub formă de tichete de masă. Aceste soluții, odată adoptate, ar reduce costul total al angajatorului la 3.907 lei, mai puțin cu 11 la sută față de 2017.

Aplicația Convertor Salarii este parte a platformei CalculatorVenituri.ro. Romanian Software este furnizor de soluții software în domeniul resurselor umane și unul dintre liderii pieței românești de soluții de acest tip. Compania a fost înființată acum 12 ani, are circa 500 clienți și 140 angajați și colaboratori, și administrează datele a peste 120.000 de salariați. Printre clienții săi se numără firme și instituții precum eMAG, Altex, Universitatea București, Nuclearelectrica sau Alro Slatina.

S-ar putea să-ţi placă

By 

Email Newsletter

Close