Sibiu: Jazz-ul și savoarea locală își dau întâlnire în noiembrie, la Mozaic Jazz Festival

Participanții la Mozaic Jazz Festival, eveniment ce va avea loc în luna noiembrie, la Sibiu, se vor bucura și de o experiență culinară, cu produse din regiune, pusă la cale de reprezentanții Eat Local, inițiativa a doi antreprenori sibieni.

Eat Local este o inițiativă locală lansată de Iuliana Maria Labo și Cristian Valentin Cismaru – cunoscuți și pentru evenimentele culinare ale Asociației My Transylvania: Transilvania Gastronomică-Transilvanian Brunch -, care promovează micii producători locali și consumul produselor gastronomice cât mai aproape de locul de producție. „Mozaic – Eat Local este modul prin care am ales, unindu-ne forțele într-o inițiativă privată, să promovăm patrimoniul local și să venim în întâmpinarea titulaturii de Regiune Gastronomică Europeană, pe care Sibiul o va deține în 2019, pe de o parte, și de a le oferi participanților ocazia unor experiențe gastronomice și culturale inedite, pe de altă parte”, explică organizatorii evenimentelor culinare.

Zona de bar și jam session din incinta Redal Expo, spațiul de desfășurare a festivalului, va găzdui un bufet de unde participanții pot consuma din selecția de produse locale îngrijită de Eat Local. Producătorii locali sunt membri Slow Food sau Biocoop Sibiu, iar produsele vor fi însoțite de băuturi de proveniență locală, precum berea artizanală 1717, vin și țuică de la producători locali certificați.

Pe lângă experiența culinară de la Redal Expo, vor fi organizate și brunch-uri în diferite zone pitorești din apropierea Sibiului.

Sâmbătă, 11 noiembrie, de la 11,30, va fi organizat un brunch, în localitatea Cristian, la nouă kilometri de Sibiu, cu tematica Slănină și ceapă, ce va include diferite preparate reci, un fel principal, desert și băuturi nealcoolice, toate de proveniență locală. Acest brunch își propune reinterpretarea unor rețete tradiționale săsești din zona de sud a Transilvaniei. Evenimentul va avea loc în curtea bisericii fortificate din Cristian sau în șura casei parohiale, în cazul în care condițiile meteorologice sunt nefavorabile. Pe lângă faptul că este o experiență culinară deosebită, brunch-ul le permite participanților să afle mai multe detalii despre istoria localității și le va da ocazia să viziteze biserica, turnul slăninii și turnul clopotniței.

Duminică, 12 noiembrie, de la 11,30, va avea loc un brunch în cartierul Gușterița, la trei kilometri de Sibiu. Evenimentul se va desfășura în curtea bisericii fortificate de pe strada Podului sau la școala săsească, în funcție de condițiile meteorologice. Brunch-ul cu tematica Flavours and Sounds of Transylvania va avea un meniu vegetarian, ce va include preparate și băuturi de proveniență locală. Participanții la brunch vor asista și la un concert de canto în biserică, cu melodii interpretate în română, engleză, germană și latină. Amatorii de drumeții vor putea face o mică plimbare pe Dealul Gușteriței.

Persoanele care doresc să participe la brunch-uri se pot înscrie aici. Taxa de participare este de 75 lei/persoană/brunch.

Mozaic Jazz Festival se va desfășura la Redal Expo, cel mai mare spațiu privat de evenimente și expoziții din Sibiu. Spațiul de desfășurare a evenimentului include zona de concerte, cu o capacitate de 300 de locuri, zona pentru jam sessions, bar și spațiu de lounge. Mozaic Jazz Festival face parte din agenda culturală a Sibiului și reunește deopotrivă artiști consacrați și trupe și artiști noi, care vin cu elemente inedite în show-urile live pe care le oferă. La edițiile anterioare au concertat nume ca Tord Gustavsen, Steve Coleman and Five Elements, TrilokGurtu, David Krakauer, The Ploctones sau JagaJazzist. Biletele pot fi achiziționate prin Eventim și costă 70 de lei pentru un bilet de o zi sau 160 de lei – abonamentul pentru toate cele trei zile de festival. Mozaic Jazz Festival este cofinanțat de Consiliul Local și Primăria Municipiului Sibiu. AngajatorulMeu.ro este partener media al evenimentului.

S-ar putea să-ţi placă

By 

Email Newsletter