Software-ul românesc anti-fake news, în finala celor mai inovatoare startup-uri media din lume

International Trade Association for Broadcast & Media Technology (IABM), cea mai mare organizație pentru producători de tehnologii media din lume, a selectat soluția software românească TrustServista în finala celor mai inovatoare startup-uri media.

Startup-ul clujean Zetta Cloud, care dezvoltă aplicația de analiză și verificare automată a știrilor online TrustServista, lansată în acest an, după o finanțare a Google DNI, va concura alături de alte două startup-uri software din domeniul media, în cadrul conferinței anuale IABM, care va avea loc pe 30 noiembrie, la Londra.

IABM, care are în componență companii de tehnologie pentru domeniul broadcast și media, și totalizează peste 80 la sută din veniturile globale ale industriei, organizează în fiecare an o conferință ce aduce laolaltă peste 300 din cei mai importanți CEO și CTO ai industriei.

Cu această ocazie, într-un format de tip Arena Leilor (Dragons Den), un juriu format din cei mai renumiți CTO din domeniu va alege un startup din domeniul tehnologiilor media, dintr-o listă de trei finaliști, pentru a deveni membru al prestigioasei asociații din care mai fac parte și Associated Press, Annova (partner tehnologic al Zetta Cloud), Arvato Bertlesman, Bosch, BroadCast Asia, British Telecom, Cannon, Cisco, Dell, Dalet, Intel, IBM sau Sony. În cazul în care ar câștiga competiția, Zetta Cloud ar deveni prima companie românească membră a International Trade Association for Broadcast & Media Technology (IABM).

Produsul TrustServista, realizat de Zetta Cloud, este prima soluție software din lume care poate determina gradul de încredere al știrilor online și originea informației folosită în articole, și înțelege legăturile semantice dintre articole prin folosirea de algoritmi de Inteligență Artificială, Procesare Naturală de Limbaj și Analiză Semantică.

S-ar putea să-ţi placă

By 

Email Newsletter

Close