Specialiștii EY și A.T. Kearney îi pregătesc pe viitorii consultanți în management

Pe 19 octombrie, Facultatea de Administrarea Afacerilor în Limbi Străine (FABIZ), din cadrul ASE București, lansează modulul de „Management Consulting”, în cadrul căruia studenții vor lucra împreună cu specialiști de la EY România și A.T. Kearney. Pe lângă accesul la informație actuală, bazată pe cazuri reale, viitorii consultanți vor avea ocazia să participe la stagii de pregătire la EY și A.T. Kearney.

Cursul este inspirat din practica reală, cu provocările și obligațiile de zi cu zi, ale unui profesionist din management consulting. „Acest modul este structurat în cel mai eficient mod prin care se poate face transferul de know-how din mediul privat în cel universitar. Formatul este interactiv, cu studii de caz, exerciţii practice, simulări de business şi metode de abordare şi rezolvare a celor mai complexe situaţii cu care se confruntă organizaţiile”, explică Tănase Stamule, prodecan FABIZ. La curs se pot înscrie studenți de anul al III-lea și de la master, din cadrul FABIZ, până pe 9 octombrie. Doar 60 dintre candidați vor fi selectați, în urma aplicației online. Modulul durează până pe 13 ianuarie 2017, iar predarea se face în limba engleză.

Lectorii de la EY România sunt Sorin Anagnoste, senior consultant, Vargha Moayed, partener, Andreea Mihnea, director de resurse umane, Andrei Benghea-Mălăieș, director executiv, Mircea Giurcan și Sofia Ionescu, senior manageri. „Pentru mine, acest curs reprezintă nu doar posibilitatea de a-mi împărtăși experiența dobândită în ultimii opt ani, ci și ocazia de a-i cunoaște personal pe viitorii specialiști în management consulting, deci pe viitorii mei colegi”, spune Sorin Anagnoste, senior consultant al EY România.

Lectorii de la A.T. Kearney sunt Ștefan Marcu, directorul biroului local al A.T. Kearney, Paul Murariu și Adrian Prelipcean, manageri, Alexandra Velescu, asociat, Mihai Buda, senior BA, și Florin Teleaba, senior consultant. „A.T. Kearney este onorată să facă parte din acest proiect împreună cu FABIZ și EY România. Angajamentul companiei față de sectorul academic, în general, și studenții din România, în particular, este o componentă esențială a viziunii de a fi în topul companiilor de consultanță în management și de a lucra cu oameni excepționali. Considerăm că este nevoie de atenția și sprijinul tuturor actorilor implicați în formarea tinerilor talentați și ne bucurăm să jucăm un rol-cheie în transferul de know-how către studenți, prin lansarea celui mai inovativ curs de Management Consulting într-o facultate din România. În același mod în care ne străduim să adăugăm valoare pentru clienții noștri, ne angajăm să contribuim într-un mod sustenabil și aducând avantaje pe termen lung studenților care vor participa în acest proiect”, declară reprezentanții A.T. Kearney.

Facultatea de Administrarea Afacerilor în limbi străine (FABIZ) este o instituție relativ nouă, care se concentrează foarte mult pe susținerea programelor de cercetare și pe implicarea profesorilor în astfel de activități. Mediul de lucru productiv sprijină cadrele academice în cercetări riguroase şi originale, destinate publicaţiilor academice de top. Lectorii îmbogăţesc şcoala cu experienţa solidă de afaceri, combinată cu credenţialele academice. De asemenea, industria locală oferă oportunităţi de a genera idei cu impact substanţial, care alimentează abordările creative în predare.

DESPRE EY ROMÂNIA

Este una dintre cele mai mari firme de servicii profesionale la nivel global, cu 190.000 de angajaţi în peste 700 de birouri din 150 de ţări şi venituri de aproximativ 27,4 miliarde de dolari, în anul fiscal încheiat la 30 iunie 2014. În România, EY este unul dintre liderii de pe piaţa serviciilor profesionale de la înfiinţare, în 1992. Cei peste 650 angajaţi din România şi Republica Moldova (Bucureşti, Cluj-Napoca, Timişoara, Iaşi şi Chişinău) furnizează servicii integrate de audit, asistenţă fiscală, asistenţă în tranzacţii şi servicii de asistenţă în afaceri către companii multinaţionale şi locale.

DESPRE A.T. KEARNEY

Este o companie internaţională de top, din domeniul consultanței în management, cu o prezență în 41 de țări, prin intermediul a 62 de birouri. „Consilieri de încredere pentru cele mai mari organizații mondiale, din 1926, suntem dedicați în a ne ajuta clienții să obțină impact sustenabil și avantaj pe termen lung. Avem o cultură distinctă, ce depășeste granițele organizaționale și geografice. Consultanții noștri sunt abordabili și au o pasiune pentru a inova. În biroul din București suntem o echipă de indivizi pasionați și dedicați, în continuă creștere, și reprezentăm o comunitate diversă”, precizează conducerea companiei.

S-ar putea să-ţi placă

By 

Email Newsletter

Close