StarTech Team deschide un centru de asistenţă pentru combaterea atacurilor ransomware

Liderul pieţei de soluţii şi servicii IT din România deschide un centru de asistenţă pentru combaterea atacurilor de tip ransomware, dedicat companiilor româneşti, şi înfiinţează şi o linie telefonică dedicată în acest sens.

Managerii companiilor au la dispoziţie o linie telefonică dedicată, disponibilă 24/7, numărul de telefon 0372 400 618 (cu tarif normal) şi adresa de email sos@startechteam.ro, pentru a solicita informaţii despre cum se pot proteja împotriva atacurilor cibernetice. Inițiativa StarTech Team apare în contextul înmulţirii infracţunilor cibernetice şi ca urmare a atacului de tip ransomware WannaCry, cel mai devastator atac cibernetic de acest fel lansat vreodată. „Până în acest moment, nici un client StarTech Team nu a fost afectat de virusul WannaCry și dorim să ne folosim experienţa de până acum pentru a proteja mai multe companii din România, chiar dacă nu sunt clienţi StarTechTeam. Astfel, ajutăm companiile din România şi limităm propagarea virusului”, spune Bogdan Tudor, CEO StarTech Team.

Pentru a limita șansele de infectare cu virusul WannaCry și cu noul virus Uiwex, StarTech Team recomandă ca utilizatorii să urmeze cinci paşi pentru a fi protejaţi:

#1 Patch

StarTech Team recomandă instalarea fix-uli Microsoft – MS17-010, cât mai repede. După instalare, este necesară restartarea calculatorului. În mod normal, aplicarea update-ului și activarea firewall-ului din Windows vor proteja de vulnerabilități un utilizator simplu.

#2 Educaţi utilizatorii!

Deşi WannaCry poate infecta calculatoarele fără a fi nevoie de o accesare a utilizatorilor, cele mai multe atacuri păcălesc angajaţii prin metoda de atac phishing spray-‘n’-pray care implică infectarea utilizatorilor prin atașamentele virusate ale e-mail-urilor sau prin accesarea diverselor link-uri. Hackerii pot ademeni viitoarele victime să dea click pe un URL, ca mai apoi virusul să intre în calculator.

Pentru că virușii ransomware atacă zilnic utilizatorii de internet, companiile sau furnizorii de servicii, orice individ sau organizație ar trebui să înveţe despre atacuri şi cum pot fi evitate. Utilizatorii de internet pot accesa platforma sigurantapenet.ro, unde pot obţine informaţii despre cum se pot proteja împotriva fraudelor informatice.

#3 Backup. acum!

Este recomandată efectuarea unui backup pentru ca utilizatorii să fie protejaţi împotriva criptării datelor. Un simplu back-up în computer nu este însă suficient. Conectarea fizică a device-ului pe care se va face back-up-ul va permite ransomware-ului să cripteze arhiva. Astfel, stocarea back-up-urilor într-un cloud securizat reprezintă o soluție viabilă în combaterea ransomware-ului.

#4 Nu plătiţi suma de rescumpărare!

Această regulă este destul de simplă – nu există garanția că hackerii vă vor permite accesul la datele criptate, chiar dacă au primit banii. În plus, utilizatorii vor intra în categoria de buni-platnici și pot deveni ținta mai multor atacuri cibernetice.

#5 Instalaţi un antivirus!

Este recomandată folosirea unei aplicații antivirus și scanarea computer-ului, chiar dacă este doar pentru o perioadă de probă. Chiar dacă virusul va trece de antivirus în primă instanţă, șansele sunt destul de mari ca antivirusul să se actualizeze automat și să deviruseze sistemul.

S-ar putea să-ţi placă

By 

Email Newsletter