Studenții farmaciști îi cer ministrului Sănătății să aibă ca prioritate asigurarea medicamentelor pentru pacienții oncologici

În contextul alarmant al incidenței cazurilor de cancer, precum și a poverii acestora pentru pacient, Federația Asociațiilor Studenților Farmaciști din România (FASFR) a desfășurat, între 4 și 9 februarie, Campania online de Luptă Împotriva Cancerului. Campania a fost corelată cu Ziua Mondială de Luptă Împotriva Cancerului (4 februarie).

Rolul campaniei este unul cu caracter informativ și educativ studenții farmaciști, dar și pentru populație, în general. FASFR s-a axat atât pe informații preluate de la nivel internațional, cât și pe informații ce privesc poziționarea României în lupta împotriva cancerului, tema prevenției și accesul pacienților la tratamentele oncologice. Campania a cuprins infografice cu incidența tipurilor de cancer la copii, flyere cu metode generale de prevenție și stil de viață sănătos, exemple de bune practici privind spitalele oncologice și infografice cu scop de conștientizare a principalelor medicamente oncologice care au lipsit din România în 2017.

Noua ta carieră poate începe aici – locuri de muncă în toate domeniile, în toate județele

“Realitatea oncologică din România este una tristă, atât din punctul de vedere al accesului la tratamente inovatoare și studii clinice, cât și al disponibilității medicamentelor oncologice esențiale pentru tratarea pacienților. Ca viitori profesioniști în domeniul medicamentului, preocupați de aspectele ce țin de sănătate publică, ne arătăm îngrijorarea față de situația dramatică a pacienților români. În acest context, devine prioritar pentru Ministerul Sănătății, instituție care deține pârghiile legislative, să realizeze toate demersurile necesare pentru a pune la dispoziția pacienților tratamentele necesare prescrise, în cantitățile necesare. Vă adresăm public această solicitare, în contextul unei disponibilități precare ale medicamentelor oncologice în România. Sunt medicamente vitale pentru pacienții români, care sunt puși în situația de a procura aceste medicamente din afara României”, arată reprezentanții FASFR, într-o scrisoare adresată noului ministru al Sănătății, Sorina Pintea.

Studenții farmaciști avertizează că perioadele lungi de așteptare pentru ca pacienții să beneficieze de tratamentul necesar pun în pericol viața acestora, pentru că fiecare zi înseamnă pentru ei o luptă. Ei au realizat și o cercetare în legătură cu medicamentele oncologie care nu au fost disponibile pacienților în 2017. Cercetarea a fost documentată de pe site-ul medicamentelipsa.ro, aflat în administrarea Ministerului Sănătății. FASFR, singura organizație care reprezintă studenții farmaciști la nivel național, îi solicită ministrului un punct de vedere cu privire la măsurile și strategia ce vor fi implementate în 2018, astfel încât pacienții oncologici români să poată beneficia de tratamentul necesar, iar sincopele în disponibilitatea medicamentelor să nu mai fie o problemă.

Articole din aceeași categorie
Total
0
Share