Studiu UBB & NTT Data: Ce așteptări au de la angajator IT-știi români

Oferta salarială competitivă, preocuparea pentru angajați, timpul pentru viața personală, programul de muncă flexibil sau oportunitățile de dezvoltare în carieră sunt câteva dintre aşteptările pe care profesioniştii în IT le au în momentul în care optează pentru un angajator sau altul, arată rezultatele studiului realizat de Universitatea Babeș-Bolyai – prin Institutul STAR UBB – și NTT Data, pentru definirea „profilului psihosocial al IT-istului în următorii ani”.

Satisfacția în muncă a profesioniștilor în IT a fost corelată în mod pozitiv cu câteva dintre principalele aşteptări pe care ei le au de la angajatori, respectiv cu oportunitățile de dezvoltare în carieră oferite în cadrul companiei, furnizarea de feedback privind propria performanță, controlul asupra modului și a duratei de realizare a sarcinilor.  Caracteristicile activităţii sunt importante în sporirea implicării în muncă a angajaților, fiindcă ele cresc performanța și diminuează intenția de a părăsi organizația. Munca în echipă şi colaborarea cu colegii, timpul alocat vieţii personale împlinite şi un program de muncă flexibil sunt principalele aşteptări ale reprezentaţilor generaţiei Millennials.

Noua ta carieră poate începe aici – locuri de muncă în toate domeniile, în toate județele

Analiza și interpretarea științifică a datelor colectate cu ocazia celor trei studii și a focus group-urilor au stat la baza formulării unui set de recomandări privind inițierea unor practici noi în cadrul NTT DATA Romania și potențarea practicilor deja existente, pentru creșterea eficienței organizației pe termen lung. „Este o piață foarte competitivă. Ne gândim permanent la aşteptările şi nevoile colegilor noştri. Am vrut să lucrăm cu o echipă de cercetare profesionistă şi să avem rezultate pe care ne întemeiem acţiunile de HR”, afirmă Daniel Metz, CEO al NTT DATA Romania.

Scopul studiului a fost acela de oferi o perspectivă detaliată asupra așteptărilor profesioniștilor în IT în ceea ce privește caracteristicile organizaționale și de a investiga impactul pe care caracteristicile jobului le au asupra atitudinilor față de organizație și asupra performanței la locul de muncă a profesionistilor în IT. Cercetarea a urmărit și explorarea așteptărilor generației Millennials, în contextul schimbărilor tehnologice și organizaționale produse într-un ritm extrem de rapid, fapt ce generează o competiţie acerbă în industria IT.

Proiectul reprezintă un nou pas în redefinirea relației UBB cu comunitatea și mediul socio-economic, în logica universităților de cercetare avansată și educație (world-class). „UBB se proiectează astfel ca o universitate de cercetare avansată, în care cunoaşterea generată prin cercetare (cercetare-dezvoltare-inovare) fundamentează atât actul educaţional – într-un model humboldtian al transmiterii cunoştinţelor în logica modernă a procesului de învăţare-predare, prin cercetare/descoperire –  cât şi serviciile către mediul socio-economic, de tip inovator şi comunitar/educaţional (outreach). Universitatea poate mobiliza cele mai avansate expertize academice și profesionale disponibile, nu doar pe plan intern sau național, ci și la nivel internațional, și oferă astfel șansa unor servicii și soluții inovatoare, care susțin apoi avantaje competitive pentru beneficiar, în comunitate și mediul socio-economic”, spune prof. univ. dr. Daniel David, prorectorul UBB responsabil de cercetare, competitivitate-excelență și publicații științifice.

Echipa de proiect, coordonată de dr. Loredana Mihalca, cercetător ştiinţific în cadrul UBB, a fost formată din prof. univ. dr. Mihaela Drăgan, conf. univ. dr. Gabriela Brendea, asist. univ. dr. Tudor Irimias, drd. Laura Avram şi lect. univ. dr. Lucia Rațiu.

S-ar putea să-ţi placă

By 

Email Newsletter

Close