farmacie

Alte sute de medicamente generice, cu preţuri mici, pot dispărea de pe piaţă, în următorul an, ca urmare a creşterii preţurilor la combustibil şi a modificărilor de reglementare a preţurilor în alte ţări europene, care au România ca ţară de ...

Cel mai reprezentativ monument al istoriei farmaceuticii românești și-a găsit cel mai potrivit proprietar. Scoasă la licitație de Artmark Historical Estate, în 14 septembrie, la un preț de pornire de 600.000 de euro, Farmacia Gheorghe Hotăranu a fost cumpărată, după ...

Conform proiectului de hotărâre dezbătut astăzi la Ministerul Sănătății, pe listele de medicamente compensate și gratuite vor intra nouă medicamente noi. Dintre cele nouă medicamente, cinci molecule se adresează pacienților care suferă de HIV/SIDA, iar restul sunt pentru tratamentul cancerului ...

La indicatorul vizibilitate academică la nivel internațional, Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) „Grigore T. Popa” Iași se situează pe primul loc în țară și între primele 500 de universități din lume (locul 428), în The Times Higher Education World ...

Mai multe spitale de stat încearcă să-și completeze schema de personal cu asistenți farmacie, în această perioadă, și vor organiza concursuri de ocupare a posturilor. Institutul de Urgenţă pentru Boli Cardiovasculare şi Transplant Târgu Mureş organizează concurs pentru ocuparea unui ...

În perioada iulie 2016-iunie 2017, spre pacienţii din România au fost eliberate 561 milioane cutii de medicamente, în creştere cu 5,4 la sută faţă de iulie 2015-iunie 2016. În creștere este și numărul total de zile de tratament (7,1 la ...

În 4 septembrie, la solicitarea Federației Patronatelor Farmaceutice din România, Ministerul Sănătății va organiza o dezbatere pe marginea proiectului de ordin pentru aprobarea normelor privind înființarea, organizarea și funcționarea farmaciilor și drogheriilor. Proiectul de ordin are în vedere reglementarea modificărilor ...

Echipa Dona este în căutare de noi colegi, printre absolvenții de Farmacie din acest an. Pentru a intra în posesia „primului halat de farmacist” din cariera lor, ei sunt invitați să-și trimită CV-ul la adresa de email recrutare@farmaciiledona.ro, pentru a ...

Grupul farmaceutic A&D Pharma, care deține rețelele de farmacii Sensiblu și Punkt, dar și distribuitorul Mediplus, și-a propus să ajungă la o rețea de 800 de farmacii independente, care să facă parte din programul Respiro, în acest an. Farmaciile care ...

Primii cinci jucători din retailul farmaceutic românesc au avut împreună afaceri de peste șase miliarde de lei, în 2016, în creştere cu 27 la sută faţă de anul precedent, şi vând medicamente în peste 1.700 de farmacii, la nivel naţional, ...
Mai multe ...

Email Newsletter