Olanda

După ce a fost, ani buni, singurul antrenor străin care a reușit să-și câștige un loc în cadrul celei mai puternice academii de fotbal din lume, George Ogăraru a devenit acum ambasadorul olandezilor de la Ajax Amsterdam în SUA. „Anunț ...

Unul dintre cei mai importanţi furnizori de servicii de mobilitate şi leasing operaţional din Olanda şi Europa Centrală şi de Est a numit-o pe Oana Iancu în funcţia de director comercial pentru Bucureşti şi Cluj. Oana Iancu va coordona operaţiunile ...

Compania specializată în plăți transfrontaliere și credite pentru dezvoltare își continuă expansiunea europeană cu inaugurarea unui birou în România, condus de Johan Gabriëls. Acesta este cel de-al 15-lea birou lansat de companie în 13 țări de pe trei continente, în ...

Orașul olandez Amsterdam a fost desemnat, în această seară, pentru a găzdui sediul Agenției Europene a Medicamentului (EMA), care va fi mutat de la Londra după ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană. Potrivit unor surse diplomatice citate de AFP și ...

Hosterion, una dintre companiile care pun România pe harta IT-ului internațional, se extinde în patru noi locații internaționale: Amsterdam, Dallas (Texas), Fremont (California) și Londra. Experiența internațională a companiei clujene a debutat în 2009, odată cu lansarea brandului IntoVPS, prin ...

Din 1 octombrie, Former van der Ploeg s-a alăturat departamentului IT al ING România, în rolul de Chapter Lead. Pentru olandezul care lucrează la ING din 2011, este o oportunitate care a apărut din senin, dar care se potrivește perfect ...

Mai multe companii importante, active în vestul și centrul Europei, recrutează persoane care vorbesc limba română. Astfel de locuri de muncă pot fi găsite în aproape toate capitalele europene și în alte orașe importante, din Viena, Praga sau München, până ...

Românii care vorbesc și o altă limbă, în afară de cea maternă, au șanse mari să găsească un job în Europa, într-o companie de top, cu ocazia târgului pentru persoane bilingve, ce va fi organizat la Amsterdam, în 9 septembrie. ...

Una dintre cele mai inovative companii internaționale care oferă servicii complete de mobilitate prin leasing operațional, management de flotă și închirieri, încheie primul semestru al anului 2017 cu o cifră de afaceri de aproximativ patru milioane de euro, în creștere ...

A doua unitate de producție Prolyte Products – parte a Prolyte Group, specializat în realizarea de structuri ușoare din aluminiu, pentru evenimente publice – a fost inaugurată săptămâna trecută, la un an de la deschiderea primei fabrici de la Piatra-Olt, ...
Mai multe ...

Email Newsletter

Close