venituri

O modificare a Codului Fiscal, din martie 2018, a schimbat definiția veniturilor din activități independente din articolul 67, stipulat în OUG 111/2010 privind concediul și indemnizația de creștere a copilului, iar Ministerul Muncii nu s-a grăbit, în cele cinci luni ...

Termenul limită pentru depunerea Declarației unice privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice este luni, 16 iulie. Declarația trebuie depusă de persoanele care au obligația declarării veniturilor realizate din România sau/și din străinătate în 2017 și ...

Angajații Ministerului Afacerilor Interne (MAI), care desfășoară activități deosebite cu caracter operativ sau neprevăzut, pot fi plătiți pentru orele suplimentare efectuate în timpul săptămânii. Această măsură a fost luată, cu caracter de excepție, numai pentru angajații MAI, și a fost ...

Persoanele fizice care realizează venituri din activități economice sau alte categorii de venituri vor depune la ANAF o singură declarație, Declarația Unică, ce cuprinde toate informațiile necesare privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate, și simplifică modul de stabilire ...

Impactul cel mai mare este la nivelul lucrătorilor comerciali și al comisionarilor din depozite. În acest an, retailerul extinde și gama de beneficii pe care o oferă angajaților. De la 1 martie, un vânzător Lidl încadrat cu salariul minim va realiza ...

Raportul Corpului de Control al Guvernului asupra Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti (CNAB) arată că o angajată a primit un salariu de 70.894 de lei, pentru doar 112 minute de muncă. Potrivit raportului realizat de Corpul de Control al Guvernului, venitul ...

Dragoș Pîslaru, ministrul Muncii în Guvernul Dacian Cioloș, îi cere public actualului ministru, Lia Olguța Vasilescu, să răspundă la 13 întrebări care au legătură cu măsurile luate de Executiv, în ultimul an. Dragoș Pîslaru îi atrage atenția ministrului Muncii că ...

În actuala formulă, consacrată de OUG 79/2017, declarația 600 se constituie într-o corvoadă pentru cei care realizează venituri ocazionale – prin cesiunea drepturilor de autor, încasarea de dividende -, fiindcă îi obligă să plătească, în avans, impozite pentru venituri ce ...

Autorităţile iau în calcul ca plata contribuţiilor sociale estimate pe baza veniturilor extra-salariale să se facă pe baza CNP, la organul fiscal, fără a se depune Declaraţia 600, a anunţat ministrul Finanţelor Publice, Ionuţ Mişa. „Nu suntem singura ţară din ...

Programul flexibil, zilele libere suplimentare și posibilitatea de a lucra de acasă sunt câteva dintre beneficiile primite de angajații industriei serviciilor de afaceri din România, arată studiul „Perspective asupra sistemelor de compensație și beneficii în Industria serviciilor de afaceri”, realizat ...
Mai multe ...

Email Newsletter

Close