Team building, dar altfel

Rezultate, Relaţii, Procese, Inovare, Pragmatism. Fiecare dintre acestea are o pondere importantă în funcţionarea unei echipe înalt performante. Sunt deziderate pe care fiecare manager și le dorește în echipa lui. Un echilibru între aceste elemente dă succesul, vitalitatea și eficienţa unei echipe.

Iuliana Mânză

PR Coordinator @ Hart Consulting

Mai mult, presiunea din ultima vreme, ce se resimte atât pe bugete, cât și în zona operaţională, nu este doar o situaţie excepţională, ci aproape o stare de normalitate, în contextul de business. Acum, mai mult ca niciodată, rezultatele companiilor, care activează într-o piaţă extrem de competitivă, ţin de modul în care echipa reușește să lucreze împreună eficient. Cum ajungem să construim o echipă eficientă?

Soluţiile pe care le-au abordat până acum companiile variază ca registru și acoperă de la cursuri de specializare, training-uri, team building etc. Team building-ul are rolul, pe de o parte, de a-i face pe oameni să se simtă preţuiţi de companie, pe de altă parte, de a se apropia și de a crea legături informale valoroase între membrii echipei. Toate acestea duc către creșterea angajamentului faţă de echipă și companie. De multe ori, este și un moment de eliberare de tensiuni și aplanare a eventualelor conflicte. Dată fiind evoluţia pieţei, team building-ul în varianta clasică – de multe ori, sub forma unei suite de activităţi amuzante și a timpului liber petrecut împreună, departe de birou – nu își mai atinge scopul. Efectele unui astfel de program se manifestă pe o perioadă scurtă de timp, după care toate reintră în normal, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat, iar bugetele investite se pierd, fără a produce rezultatele scontate.

Ce se poate face diferit?

Succesul unui program de team building ţine de contribuţia și dorinţa de implicare a fiecărui membru al echipei. Team Discovery Program propune o abordare unică, întrucât generează o înţelegere în profunzime, pe care membrii echipei o obţin atât la nivel individual, cât și la nivelul echipei. Tocmai această conștientizare produce efecte pe termen mediu și lung și susţine schimbarea. Programul pornește de la identificarea unor elemente cheie, pentru a înţelege modul în care funcţionează o echipă: rolurile informale ale membrilor echipei, comportamentele disfuncţionale la nivel de echipă, în situaţii de stres, precum și identificarea ancorelor valorice comune ale membrilor echipei, cu scopul de a crește înţelegerea interpersonală, a stilurilor de lucru proprii și ale colegilor, a ceea ce fiecare aduce în echipă, a cauzelor conflictelor din echipă.

Care sunt rezultatele?

Alinierea la obiectivele comune, înţelegerea profilului echipei lor, stimularea prin exerciţii a dialogului și a acordării de feedback, facilitează dezvoltarea unui mediu de lucru performant. Profilul de echipă este un instrument valoros pentru managerul echipei, pentru că acesta primește, într-o manieră structurată, informaţii preţioase despre modalitatea în care trebuie să gestioneze echipa ca tot, dar și fiecare individualitate luată separat, precum și pentru membrii echipei, pentru că înţeleg ce aduce fiecare la nivel de întreg, ce impact negativ au propriile comportamente exagerate și necenzurate și care sunt valorile în care crede majoritatea. Participanţii la Team Discovery Program pleacă, atât acasă, cât și în viaţa profesională, cu informaţii valoroase și cu planuri concrete de dezvoltare, atât la nivel individual, cât și raportat la echipa din care fac parte. Într-un context economic volatil, concentrarea pe formarea și dezvoltarea unei echipe eficiente și înalt performante devine cheia succesului pe termen lung, pentru că diferenţa dintre o companie profitabilă și una care încearcă să supravieţuiască este dată de oameni.

articol publicat în sb.business – ediţia de primăvară 2014

S-ar putea să-ţi placă

By 

Email Newsletter

Close