Timișoara: Clădirea care va găzdui birourile Visma Software şi NTT Data prinde contur

Lucrările de construcţie la cea de-a treia clădire de birouri dezvoltată sub brandul United Business Center Timișoara avansează.

UBC 3 va ocupa circa 19.000 mp, iar printre companiile care au închiriat spaţii aici se numără Visma Software şi NTT Data România. Clădirea va include, la parter, şi cel mai mare restaurant cu specific libanez şi mediteranean din vestul ţării, şi o cafenea cu o amenajare interioară aparte, a lanţului naţional Ted’s Coffee Co.

Noua ta carieră poate începe aici – locuri de muncă în toate domeniile, în toate județele

Lucrările de construcţie pentru clădirea de birouri UBC 3  au început în vara anului trecut și ar urma să fie finalizate în ultimul trimestru din 2018. UBC 3 va beneficia de două intrări principale: de la nivel pietonal şi de la nivelul parcului.

UBC 3 va avea 14 etaje şi un nivel tehnic, dotări de clasa A, suprafeţe generoase pe fiecare nivel, care ajung până la 2.000 mp, spaţii ample, fără coloane interioare, faţadă integral din sticlă, ceea ce înseamnă aport sporit de lumină naturală, cele mai noi tehnologii disponibile și soluţii eficiente din punct de vedere energetic. Cei care vor lucra în clădire vor avea parte de o panoramă deosebită asupra zonelor verzi şi vor beneficia de acces imediat la cafenelele şi restaurantele amenajate în proximitatea parcului Openville.

Proiectul mixt Openville este realizat de companiile IULIUS şi Atterbury Europe, și reprezintă o investiţie estimată la peste 220 milioane de euro.

S-ar putea să-ţi placă

By 

Email Newsletter

Close