Timişoara: Iulius inaugurează noua „casă” a companiilor Atos și Intel

Compania Iulius a finalizat o nouă clădire de birouri, de peste 13.000 mp, în ansamblul Openville Timişoara, proiect mixt, realizat împreună cu Atterbury Europe, în proximitatea Iulius Mall.

United Business Center 1 (UBC 1) este cea de-a doua clădire inaugurată în Timişoara în 2017, după UBC 2 (18.000 mp), în ianuarie. Cu recenta realizare, suprafaţa office totală livrată de Iulius pe piaţa locală, în decursul unui singur an, a ajuns la 31.000 mp.

Noua ta carieră poate începe aici – locuri de muncă în toate domeniile, în toate județele

Openville Timişoara va fi polul de business din vestul ţării. În prezent, în ansamblul mixt se lucrează la a treia clădire de birouri – UBC 3, cu 19.000 mp închiriabili, care va fi finalizată în 2018. Visma Software, dezvoltator norvegian de soluţii software pentru managementul afacerilor, a închiriat în UBC 3 un spaţiu de 4.200 mp. La începutul anului viitor va fi demarată construcţia UBC 0, cea mai înaltă clădire din România (155 metri şi 27 de etaje).

La momentul inaugurării primei etape de dezvoltare a proiectului Openville, în trimestrul al IV-lea din 2018, componenta de birouri a ansamblului va include o suprafaţă de 50.000 mp în operare (în clădirile UBC 1, UBC 2 şi UBC 3) şi alţi 50.000 mp în construcţie (în clădirea UBC 0).

Clădire de birouri integrată într-un ansamblu mixt

Clădirea recent inaugurată are 12 niveluri, iar printre companiile care au închiriat spaţii în UBC 1 se numără Atos (6.000 mp), furnizor internațional de servicii IT, şi Intel (2.400 mp), producător mondial în domeniul tehnologiei. UBC 1 dispune de acces direct spre parcul şi noile zone de retail ce vor fi amenajate în ansamblul Openville. Imobilul a fost construit potrivit principiilor pentru clădiri verzi şi va beneficia de certificare LEED.

Ansamblul mixt Openville îmbină spaţiile moderne de birouri, cu serviciile şi destinaţiile de shopping şi relaxare. Angajații din clădirile office au în imediata lor apropiere, în Iulius Mall, sute de magazine, food court, restaurante, fitness center, cinema multiplex, precum şi numeroase servicii, de la instituții publice unde îşi pot face paşaportul sau îşi pot plăti taxele, unități bancare, grădinițe și clinici medicale, până la saloane de înfrumusețare, curăţătorie, agenții de turism.

Reduceri pentru angajaţi, la peste 100 de magazine din Iulius Mall

Pe lângă economia de timp pe care o oferă poziționarea într-un ansamblu multifuncțional, beneficiile sunt și de ordin financiar. Angajații din UBC au la dispoziție un program de fidelizare dedicat lor, Card Partener, care le oferă discount-uri de până la 25 la sută, la peste 100 de operatori din Iulius Mall. Pentru masa de prânz, au reduceri de până la 15 la sută sau meniuri business la restaurante și cafenele. De promoții au parte și la magazinele de vestimentaţie, încălţăminte şi accesorii, în procente ce ajung până la 25 la sută.

S-ar putea să-ţi placă

By 

Email Newsletter