Trei sferturi dintre IT-iștii români din străinătate iau în calcul revenirea în țară

IT Community Relocation Survey, un studiu realizat de DB Global Technology, centrul de tehnologie din București al Deutsche Bank, și Catalyst Solutions, arată că 77 la sută dintre profesioniștii IT din diaspora sunt deschiși la ideea de a se întoarce în țară, deși 43 la sută sunt foarte puțin sau deloc informați cu privire la evoluția sectorului IT din România.

Dintre cei care nu iau în considerare revenirea în România, 40 la sută sunt de părere că ar fi dificil să economisească bani în țara natală. Atât specialiștii români care ar fi dispuși să se întoarcă în țară, cât și cei care au revenit deja, enumeră salariul, beneficiile extrasalariale și oportunitățile de dezvoltare profesională printre cele mai importante criterii pe care își bazează decizia. 80 la sută dintre cei care lucrează în străinătate consideră cruciale contextul politic, sistemul de sănătate și cel de educație.

“Sectorul IT din România are un potențial enorm și oferă numeroase oportunități pentru specialiștii aflați în căutarea dezvoltării profesionale, prin acces la proiecte variate și echipe experimentate aflate în continuă extindere. Rezultatele studiului indică atât disponibilitatea profesioniștilor români de a reveni în țară, cât și necesitatea de a le oferi informații complete și de actualitate despre beneficiile pe care le poate avea o carieră în România”, declară Iulia Cîrmaciu, Director HR la DB Global Technology.

Estimările ANIS (Asociația Patronală a Industriei de Software și Servicii) arată că, în 2017, industria IT din România ajunge la venituri ce depășesc patru miliarde de euro, iar prognozele indică posibile creșteri anuale de minimum 15 la sută, în următorii 3-5 ani. “Atât segmentul companiilor mari, cât și cel al companiilor de tip startup, sunt în plină efervescență și oferă proiecte și oportunități extrem de interesante. Ne așteptăm ca în următorii ani România să se poziționeze ferm drept cel mai activ hub de tehnologie din regiune”, afirmă Valerica Dragomir, director executiv ANIS.

Operațional din 2014, DB Global Technology dezvoltă soluții software de cel mai înalt nivel pentru operațiunile globale ale Deutsche Bank și reprezintă o platformă pentru ingineri software cu nivel înalt de pregătire. Deutsche Bank este prezentă pe piața din România din 1998 și oferă produse și soluții personalizate pentru Corporate, Investment și Transaction Banking, pentru clienți corporativi și instituționali, precum și servicii de Private Wealth Management pentru clienții persoane fizice. Este una dintre cele mai importante bănci germane, a câștigat în mod repetat distincția de “cea mai importantă bancă” în Europa Centrală și de Est, este un partener tradițional al autorităților române și a contribuit la unele dintre cele mai importante tranzacții financiare din România (în sectoarele energetic, de transport și al locuințelor sociale).

Catalyst Solutions este o companie full-service cu o experiență de 11 ani în recrutare, atragerea de talente și employer branding. Din 2006, implementează soluții inovatoare și organizează proiecte pentru clienții care doresc să recruteze specialiști sau să își construiască și consolideze brandul de angajator.

IT Community Relocation Survey a fost realizat de DB Global Technology și Catalyst Solutions, cu participarea a 400 de specialiști IT români stabiliți în țări precum Olanda, Elveția, Germania sau Marea Britanie.

 

Articole din aceeași categorie
Total
0
Share