Universitatea Babeș-Bolyai: Universitățile reprezentative ale României sunt sub asediul politicienilor

Într-o scrisoare deschisă adresată Guvernului României, conducerea Universității Babeș-Bolyai (UBB) solicită decidenților politici să întrerupă imediat „asaltul asupra zonelor de competitivitate ale mediului academic românesc și, astfel, asupra României, și să se comporte ca protectorii acestor zone, nu ca inamicii lor și ai țării”.

UBB așteaptă încetarea asediului și corectarea rapidă a erorilor în distribuirea locurilor bugetate la licență/master/doctorat, pentru anul universitar 2018-2019. În cazul în care aceste acțiuni concrete întârzie, conducerea universității va demara consultări pentru intrarea, inițial, în grevă japoneză, iar ulterior în grevă generală (studenți și angajați UBB), și va informa partenerii externi de aceste demersuri antiacademice.

Noua ta carieră poate începe aici – locuri de muncă în toate domeniile, în toate județele

„În perioada postcomunistă, s-au înființat noi universități de stat și private, adesea cu o funcție locală/regională importantă, stimulând astfel în zonă dezvoltarea culturală și piața muncii. Această complementaritate a avut, astfel, inițial, o logică absolut corectă. Treptat, însă, politicul a încercat să acapareze noile universități – ținându-le în impredictibilitate financiară/legislativă – și să le utilizeze împotriva universităților tradiționale din marile centre universitare, care, prin prisma autonomiei exersate în cursul istoriei lor, pot și trebuie să fie mai critice și mai vocale față de derapajele politicului”, se arată în scrisoarea conducerii UBB.

Scrisoarea conducerii UBB poate fi citită integral aici

S-ar putea să-ţi placă

By 

Email Newsletter

Close