Valoria: Companiile se pregătesc pentru un an greu

Conform studiului „Evoluția afacerilor în 2017”, lansat de Valoria, pe fondul incertitudinii politice de la începutul anului, perspectiva de creștere a companiilor este una reținută. 19 la sută dintre companii se așteaptă în acest an la scăderea cifrei de afaceri, iar 43 la sută prevăd o creștere de doar 1-10 la sută, în 2017.

„Evoluția afacerilor în 2017 este o cercetare privind mediul de afaceri din România – complementul din teren al statisticilor economice la nivel național. Am adresat managerilor întrebările cele mai importante, care își găsesc răspuns până la urmă în contul de profit și pierdere sau în fluxul de numerar al companiei. Merită spus că, dacă despre  evoluția macro a economiei aflăm din statisticile oficiale, prin această cercetare aflăm despre evoluțiile prognozate ale companiilor, direct de la sursă”, spune Constantin Măgdălina, Expert Tendințe și Tehnologii Emergente, unul dintre autorii studiului.

Cifra de afaceri

În conformitate cu răspunsurile primite, doar 28 la sută dintre companii se așteaptă la o creștere de 10-20 la sută a cifrei de afaceri în acest an. Cele mai multe (43 la sută) prevăd o creștere de 1-10 la sută a afacerii lor în 2017. Din analiza la nivel de industrii, procentele de creștere prevăzute pentru acest palier (1-10 la sută) sunt foarte diferite. Astfel, 54 la sută dintre companiile din comerț spun că vor avea o asfel de creștere, 46 la sută din industrie/producție, 41 la sută din servicii și doar 33 la sută din IT.  Companiile care se așteaptă la stagnarea sau scăderea cifrei de afaceri în acest an sunt 16 la sută din industrie, 13 la sută din servicii, opt la sută din comerț, 11 la sută din IT și 17 la sută din construcții.

Profitul

Previziunile privind evoluția profitului în 2017 sunt ceva mai optimiste. Deși 32 la sută din companii se așteaptă ca rata de creștere a profitului lor să fie în intervalul 1-5 la sută, 18 la sută se așteaptă ca profitul să crească între 5-10 la sută, iar 21 de procente între 10-20 la sută. 17 la sută previzionează să obțină rate de profit de la 20 la peste 30 la sută și doar 12 la sută dintre companii au așteptări negative în legătură cu profitul pe care îl vor avea în 2017.

Investițiile

Conform rezultatelor cercetării, 16 la sută dintre companii spun că vor crește investițiile cu 1-5 la sută, în 2017, 39 la sută vor să își crească investițiile cu 5-20 la sută, în comparație cu anul anterior, iar 24 la sută spun că vor crește investițiile de la 20 până la peste 30 la sută. La zece la sută dintre companii, investițiile stagnează în acest an, iar pentru 11 la sută investițiile scad, în comparație cu 2016.

Angajații

17 la sută dintre companii nu se așteaptă la nici o creștere a numărului de angajați în 2017. În același timp, 39 la sută se așteaptă ca personalul lor să crească cu 1-5 la sută. Doar 24 la sută dintre companii se așteaptă ca numărul de angajați să crească cu 5-10 la sută, iar 13 la sută – cu 10-20 la sută.

Salariile

În 2017, 41 la sută dintre companii se așteaptă ca salariile să crească între cinci și zece la sută, un sfert dintre ele se așteaptă la salarii în creștere cu 10-20 la sută, iar 24 la sută dintre companii se așteaptă la creșteri de 1-5 la sută. Numai patru la sută dintre companii nu se așteaptă la schimbări în ce privește nivelul salariilor în 2017.

Top 5 provocări și oportunități în 2017

Cele mai importante cinci provocări pentru companii, în 2017, sunt starea generală a economiei (41 la sută), instabilitatea politică și legislativă (28 la sută), reducerea nivelului investițiilor interne (23 la sută), problemele cu găsirea forței de muncă calificată (17 la sută) și creșterea accentuată a nivelului salariilor (13 la sută). Cele mai importante cinci oportunități sunt digitalizarea (37 la sută), exportul și deschiderea altor piețe (33 la sută), parteneriatele create cu alte companii (27 la sută), creșterea consumului intern (19 la sută) și accesarea fondurilor europene (17 la sută).

„Această analiză este consecința nevoii de a înțelege mediul economic din România. Ea consemnează opinia companiilor respondente referitoare la evoluția cifrei de afaceri, profitului, investițiilor, numărului de angajați, salariilor. Sub aspect macroeconomic, în 2016, România a înregistrat cea mai mare creștere economică din UE. Numai că, la început de 2017, răspunsurile companiilor par să indice un optimism rezervat. Chiar dacă realitățile fiecărei industrii sunt specifice, se pot citi semnele unei precaute previzionări a evoluțiilor la nivelul companiilor, într-un an ce pune presiune pe mediul de afaceri și nu numai”, spune Elena Badea, Managing Partner Valoria, co-autoare a cercetării.

Despre studiul Valoria

Studiul Valoria privind percepţia managerilor asupra evoluției mediului de afaceri românesc în 2017 are la bază un chestionar ce analizează percepţiile a 314 executivi de top care provin din companii cu activitate în diverse industrii. Chestionarul a fost aplicat între 1 februarie și 20 martie. Zece la sută dintre respondenți provin din companii cu cifra de afaceri mai mare de 50 de milioane de euro, 18 la sută din companii cu cifră de afaceri între 10-50 milioane de euro, 47 la sută cu cifra de afaceri între 1-10 milioane de euro și 25 la sută sub un milion de euro, cifră de afaceri. 57 la sută dintre respndenți au funcția de CEO/președinte/director general. Studiul a fost realizat cu sprijinul echipei Doingbusiness.ro.

Despre Valoria Business Solutions

Este o companie de consultanță, training și coaching. „Misiunea Valoria este aceea de a transforma în valoare potențialul echipelor și organizațiilor. Competența, încrederea, inovația și pasiunea sunt valorile pe care le susținem prin tot ceea ce facem. Credem în oameni și în aspirația lor de împlinire personală și profesională, și în dorința lor de a-și accelera potențialul”, spun reprezentanții companiei.

S-ar putea să-ţi placă

By 

Email Newsletter