Viața la birou pentru noua generație: angajații nu mai caută o clădire modernă, ci o comunitate

Odată cu dezvoltarea pieței de birouri până la un nivel de 2,3 milioane mp, clădirile de birouri devin tot mai importante în procesul de recrutare și retenție al angajaților.

Noul val de angajați este tot mai pretențios în ceea ce privește conceptul de viață la birou și așteaptă ca o clădire să îi ofere, pe lângă un spațiu modern de lucru, și o comunitate de care să aparțină. Potrivit estimărilor companiei de consultanță imobiliară Colliers International, în următorii ani, serviciile de property management sau de administrare a clădirii vor contribui la nivelul de satisfacție a angajaților.

Noua ta carieră poate începe aici – locuri de muncă în toate domeniile, în toate județele

Millennials, mai mult ca oricare generație, caută împlinire atât acasă, cât și la locul de muncă. A veni la un birou care arată și este inspirațional, care o angrenează în diferite activități, devine o caracteristică pe care noua generație nu doar o caută, ci o așteaptă. Millennials vor flexibilitate în program, libertate în alegerea locului de unde lucrează și preferă să cheltuiască banii câștigați nu pe bunuri, ci pe experiențe.

„Într-un proiect de birouri, rolul unui property manager nu mai este doar de a asigura o clădire funcțională pentru chiriași și de creștere a valorii pentru proprietar. Astăzi, un property manager trebuie să creeze mai mult decât un loc confortabil, de unde să lucreze utilizatorii finali și să faciliteze experiențe prin crearea unei comunități la nivel de proiect. Pentru noi, ideea de comunitate începe din momentul în care se finalizează clădirea și se organizează evenimentul de lansare, când se sărbătoresc toate părțile care au fost implicate în construcție și sunt întâmpinați viitorii utilizatori. Implicarea lor de la acest punct incipient contribuie la crearea unei povești comune, ale clădirii și chiriașilor”, declară Oana Adjudeanu (foto), director Property Management în cadrul Colliers International Romania.

La majoritatea companiilor a devenit un obicei ca, în prima zi după mutare, angajații să găsească la noile birouri un kit de bun venit, așa încât acomodarea să fie cât mai ușoară. Colliers International completează această experiență prin oferirea unor materiale despre cum se utilizează noul spațiu și ce facilități se găsesc în zonă, dar și prin întâmpinarea angajaților cu mici gustări. „Am desemnat în echipă un Community Coordinator, care vine cu diferite concepte de evenimente pe care le implementăm la clădirile din portofoliu, indiferent de dimensiunea lor. Tipurile de evenimente sunt diferite și adaptate la proiect, dar cele mai dese ar fi de networking, wellness, ateliere de meșteșuguri, concerte sau concursuri. Reacția chiriașilor este extrem de pozitivă”, spune Oana Adjudeanu.

În implementarea unor acțiuni menite să dezvolte comunitatea din jurul clădirii de birouri, este important ca echipa de property management să aibă susținerea proprietarilor, care să înțeleagă beneficiile și importanța creării unei legături între angajați. Ulterior, este analizat feedback-ul participanților, pentru a fi evaluate corect acțiunile desfășurate și planificate alte activități. Acest concept de comunitate se poate aplica atât pe proiectele mai vechi, cât și pe cele recent livrate. Proiectele noi au un avantaj prin faptul că designul, în cele mai multe cazuri, prevede un spațiu comun, de genul unei plaza, unde să poată fi organizate diferite evenimente sau care oferă locuri mai puțin convenționale pentru a lucra. „Impactul creării unei comunități, deși nemăsurat încă, estimăm că se va traduce în angajați mai implicați în activitatea și cultura companiei, care vor transmite această stare de bine echipei și managementului. Companiile vor decide să rămână alături de un proprietar de birouri care înțelege provocările aduse de noile generații și investește, alături de angajator, în retenția oamenilor săi”, afirmă Oana Adjudeanu.

Din acest an, Oana Adjudeanu este directorul diviziei de property management din cadrul departamentului Real Estate Management Services al Colliers. Portofoliul de birouri administrat are 280.000 mp și include Vox Technology Park (Timișoara), The Landmark, The Bridge – faza I, Phoenix Tower, Construdava, Art Business Center (Ponderas Academic Hospital), Hermes Business Campus, Green Court Bucharest, Ethos House, Polonă 68, Ștefan cel Mare Building (București) și Allianz Office Building Brașov, plus trei parcuri industriale în Timișoara, Brașov și Arad.

S-ar putea să-ţi placă

By 

Email Newsletter

Close