Vicepremier: ArcelorMittal poate vinde combinatul de la Galați doar cu acordul statului român

Potrivit vicepremierului Viorel Ştefan, ArcelorMittal nu poate vinde combinatul siderurgic de la Galaţi fără acordul explicit al statului român, iar Comisia Europeană se va asigura că producţia combinatului va creşte după tranzacţie.

„Tranzacţia de cesiune a pachetului de acţiuni ArcelorMittal către un posibil investitor se realizează sub monitorizarea Comisiei Europene. Tranzacţia nu vizează doar combinatul siderurgic Galaţi, ci un pachet de compensare pe care ArcelorMittal l-a oferit Comisiei Europene. Din șapte unităţi de producţie conţinute de acest pachet, şase trebuie preluate de un singur investitor. Tranzacţia va fi monitorizată de o persoană mandatată de Comisia Europeană, astfel încât rezultatul să conducă la creşterea producţiei în combinatele preluate şi nu la restrângerea ei, pentru că s-ar produse efecte nedorite în ceea ce priveşte concurenţa pe piaţa laminatelor la rece şi la cald”, a declarat Viorel Ştefan, citat de Agerpres.

Noua ta carieră poate începe aici – locuri de muncă în toate domeniile, în toate județele

Potrivit acestuia, contractul de privatizare al combinatului Sidex prevede că ArcelorMittal are nevoie de acordul statului român pentru a vinde combinatul. În plus, un reprezentant al Comisiei Europene va monitoriza situaţia şi în următorii cinci-zece ani după tranzacţie. „Se vor lua măsuri asiguratorii şi toate garanţiile necesare că producţia la Galaţi va creşte după această tranzacţie, nu se va restrânge, iar acest lucru va fi valabil pentru toate unităţile de producţie ce fac obiectul acestei tranzacţii”, subliniază Ștefan.

Grupul ArcelorMittal este pe punctul de a obţine aprobarea Uniunii Europene pentru a achiziţionarea Ilva, cea mai mare oţelărie europeană, după ce s-a angajat să vândă mai multe facilităţi de producţie din Europa, printre care şi combinatul de la Galaţi, pentru a răspunde la îngrijorările în materie de concurenţă.

S-ar putea să-ţi placă

By 

Email Newsletter

Close