VIDEO. Nicoleta Chirica: Despre curajul de a spune „stop” și de a o lua de la capăt

A studiat Cibernetica, dar destinul a făcut-o ca, după mulți ani de muncă în telecomunicații, să meargă pe un alt drum, cel al creației. Nicoleta Chirica, o tânără de 32 de ani, fascinată de tradițiile românești, este eroina unui nou episod al campaniei Agerpres – Tânăr de România.

Pentru Nicoleta, aventura a început atunci când a mers la o legătorie de artă a unei prietene, de unde a luat niște resturi de piele, a mers acasă și a început să facă genți. Decisă să își urmeze pasiunea, Nicoleta a renunțat la job în urmă acum patru ani, fiindcă nu se mai simțea confortabil cu jobul din corporație. Și-a vândut mașina și a trăit câteva luni din acei bani, timp în care și-a dezvoltat și afacerea.

A reușit să recupereze chiar din primul an cele câteva mii de euro investiți. Gențile create de Nicoleta – care a studiat designul și a stat în ateliere, pentru a învăța întreg procesul de producție – sunt din piele, cu motive românești brodate. Semnele sunt preluate de pe ii, stilizate, transformate, iar altele sunt semne din cărți. Prima geantă, din piele, cu mâner din lemn sculptat, a creat-o împreună cu tatăl ei, care este sculptor. Prima colecție a fost inspirată din creațiile lui, după niște schițe vechi.

Iutta, brandul creat de Nicoleta Chirica, a fascinat și clienți din străinătate. Tânăra are acum propriul atelier, cu zece angajați, iar cifra de afaceri a ajuns anul trecut la 100.000 de euro. Pe lângă genți, cu ajutorul colaboratorilor, a început să producă și pantofi și accesorii din piele, cu un design folk contemporan.

S-ar putea să-ţi placă

By 

Email Newsletter