Vietnamezii și posmagii

Zilele trecute, căutând să-mi lărgesc repertoriul de povești pentru fetița mea, am dat de „Povestea unui om leneș”, scrisă de Ion Creangă. După ce am recitit-o, mi-am adus aminte că respectiva povestioară era foarte populară printre copiii de grădiniță și de școală primară, în anii comunismului.

Ovidiu Halunga

Contributor

Istorioara, în care locuitorii unui sat hotărăsc să-l spânzure pe un consătean exagerat de leneș, este cam horror, ca și alte povești scrise de Creangă, dar se lipea foarte bine de principiul comunist „nici muncă fără pâine, nici pâine fără muncă’. Dacă ar fi să rescriu povestea în contextul zilelor noastre, cred că titlul potrivit ar fi „Povestea unui om harnic”. Eroul ar fi eliminat din comunitate pentru că este prea harnic, iar în loc de drumul spre spânzurătoare, scenele s-ar derula pe traseul dintre sat și autocarul care merge spre Italia.

Noua ta carieră poate începe aici – locuri de muncă în toate domeniile, în toate județele

Bucata din povestea inițială, în care o cucoană se oferă să-l salveze pe leneș de la ștreang, oferindu-i șansa la o viață anostă, într-un hambar de posmagi (pesmeți), dar fără muncă și griji, aș înlocui-o, în variantă modernă, cu un discurs lacrimogen al primarului, prin care îl îndeamnă pe omul cel harnic să rămână în țărișoara noastră, să se înscrie la ajutor social și să-și facă noi prieteni pe la cârciumile din sat. Nu știu ce variantă ar fi pentru celebra întrebare a leneșului „Dar muieți-s posmagii?”.

La ora actuală, România trece printr-o acută criză de forță de muncă. Multe cunoștințe îmi relatează faptul că, deși postează anunțuri de angajare atractive, nu sună nimeni. Practic, nici nu se mai întreabă nici „Dar muieți-s posmagii?”. Exodul specialiștilor și lipsa unor soluții viabile din partea statului, care să determine procentul de 90 la sută dintre persoanele inactive în vârstă de muncă (15-64 de ani), care nu doresc să muncească, să-și caute în mod activ un loc de muncă, fac să sporească dificultățile companiilor în procesul de recrutare. În plus, în ultimii doi ani, salariile din mediul privat au crescut mult mai puțin decât cele din sectorul bugetar, fapt ce a determinat ca mulți români să-și dorească o carieră de bugetar.

Pe de altă parte, ca să fim realiști, salariile din mediul privat, cu excepția unor sectoare de activitate, din cauza puterii de cumpărare scăzute, te fac un fel de mâncător de posmagi modern. În comparație cu povestea lui Creangă, acum posmagii se plătesc. Metaforic, să zicem că un salariat cu o leafă mică mănâncă posmagi calitatea I, iar cel care e apt de muncă, dar alege odihna și ajutorul social, posmagi calitatea a II-a. E prea mic ecartul între ajutorul social și salariul minim pe economie din mediul privat. 

Acum o lună, răsfoind presa locală, m-am crucit când am citit că o companie locală a adus muncitori vietnamezi la săpat șanțuri în localitatea Flămânzi, orășelul cu aer rural de unde a pornit Răscoala din 1907. Dacă orașul Flămânzi gemea de multinaționale, parcă mai înțelegeam mișcarea cu vietnamezii, dar cu sute de bărbați apți de muncă, care șprițuiesc la umbră pe banii statului, parcă nu e în regulă.

Totuși, am citit că atât autoritățile locale, cât și localnicii, sunt foarte mulțumiți de munca vietnamezilor, băieții din Asia sunt și ei bucuroși că au mâncare și pot trimite ceva bani acasă, pentru hrana familiei, iar eu, ca decrețel, mă gândesc că poate vietnamezii și alte neamuri din Asia și Africa, care vor lucra pe meleagurile noastre, îmi vor plăti pensia peste 20 de ani, să am și eu ce roade la posmagi.

S-ar putea să-ţi placă

By 

Email Newsletter

Close