Wirquin vrea să cucerească Europa cu echipamentele sanitare produse în România

Producător național de echipamente sanitare inovatoare pentru bucătării, băi și toalete, Wirquin România a devenit unul dintre principalii furnizori de astfel de produse pentru Europa Centrală și de Est.

Succesul companiei, spun reprezentanții Wirquin România, se datorează inovației, designului atractiv și adaptării la cerințele pieței, și se traduce printr-o creștere a cifrei de afaceri, în ultimii ani. „România este un hub în zona de echipamente sanitare inovatoare și asta deoarece, din cele circa 1.000 de tipuri de produse create în fabrica Wirquin România, multe sunt exportate în Bulgaria, Grecia, Croația, Ungaria, Georgia, Iugoslavia sau Republica Moldova. Ceea ce creăm noi aici ajunge în toate aceste țări. Mai mult decât atât, Wirquin România comercializează pe piața locală, în proporție de 90 la sută, produse realizate chiar în fabrica din București, care dispune de aproximativ 10.000 de metri pătrați de spații de producție și le oferă angajaților un mediu de lucru modern”, afirmă Mihai Popovici (foto), director Dezvoltare Wirquin România.

În ultimii 5-6 ani, Wirquin România s-a dezvoltat atât din punct de vedere al profitului realizat, cât și din cel al locurilor de muncă create. În urmă cu șase ani, compania număra doar 24 de angajați. Astăzi, la 18 ani de la înființare, numărul lor se ridică la 110. Obiectivul Wirquin România, pe temen mediu și scurt, este să devină una dintre cele mai mari fabrici ale grupului, prezent acum în 75 de țări din Europa, Asia și Africa. Subsidiara din București țintește astfel să-și păstreze poziția de lider pe segmentele câștigate și să rămână un jucător de bază pe piața locală, dar și în CEE (Europa Centrală și de Est).

Activitatea grupului Wirquin, prin produsele lansate, a condus la schimbarea apetitului consumatorilor locali spre produse sanitare revoluționare, susțin oficialii companiei. Clienții români preferă produsele igienico-sanitare integrabile conceptului de smart city, accesibile ca preț, cu durabilitate mare, în detrimentul costurilor reduse. Este și motivul pentru care oficialii grupului au în vedere expansiunea business-ului din România. „Am decis ca anul acesta să creăm aici primul Centru de Competență, pentru că fabrica are potențialul de a deveni liderul grupului în ceea ce privește dezvoltarea producției și inovației de rame încastrate. Intenționăm să completăm gama de capace de toalete cu o gamă nouă, produsă aici. An de an, afacerile cresc cu 20 la sută în România, grație oamenilor din companie. La nivel de grup, avem un plan pe cinci ani, să lansăm noi produse inovatoare. Multe vor fi fabricate în România și vor ajunge în întreaga lume. Deja se întâmplă acest lucru cu producția actuală Wirquin România”, declară Gwenhael Le Coent, președinte Wirquin Group.

Parteneriat public-privat pentru transmiterea inovației

Wirquin România și Asociația Inginerilor de Instalații din România sunt în discuții cu autoritățile române despre posibilitatea introducerii unor cursuri speciale în cadrul Facultății de Inginerie a Instalațiilor de la București. Studenții ar putea învăța ce înseamnă inovația sanitară marca Wirquin, vor participa activ la actul de inovație și vor face practică în fabrica acestei companii. La finalul studiilor, vor avea posibilitatea să lucreze în cadrul grupului. Ideile inovatoare ale tinerilor români vor fi premiate cu sume consistente și cu ore de studiu aplicat, în fabricile din Franța sau Africa de Sud.

DESPRE WIRQUIN ROMÂNIA

Este parte a Wirquin Group, producător internațional de echipamente sanitare, din 1999. Compania-mamă a fost înființată în 1977, în Franța, ca un business de familie, pentru a îmbunătății confortul și igiena în domeniul articolelor sanitare și al accesoriilor pentru baie, toalete și bucătării. Wirquin Group lansează 15 noi produse, anual. Cifra de afaceri pe intregul grup este de 132 de milioane de euro. Grupul este prezent în 75 de țări, printre care Marea Britanie, Rusia, China și Africa de Sud. În fiecare an, compania investește cinci la sută din cifra de afaceri în cercetare și dezvoltare.

S-ar putea să-ţi placă

By 

Email Newsletter