În legătură cu suportul economiilor afectate de pandemia de coronavirus, comparând declarațiile președintelui Franței, Emmanuel Macron, cu cele ale Guvernului României, adică război versus birocrație cu mult praf în ochi, ca bancher care a trecut prin multe crize, avertizez clar că, dacă nu se schimbă urgent planul de salvare, vom avea un colaps economic de neimaginat.
Ovidiu Halunga
Contributor
Cu măsurile noastre, suntem în situația în care îți ia foc casa, iar pompierii, înainte de a acționa, te trimit la primărie să aduci o adeverință că ți-a luat foc casa.
Ar trebui ca, în cel mai scurt timp, statul (cu suportul BNR) să pună la dispoziția băncilor comerciale un plafon considerabil (minimum zece miliarde de lei), din care să fie acordate firmelor, în principal, credite pentru capital de lucru, în baza unei legi care să prevadă următoarele:
Credem că te-ar interesa și: Cum am devenit “neangajabilă”
- Băncile comerciale vor acorda credite IMM-urilor în baza legii speciale, cu o garanție de 100 la sută, fără acordul Fondului de Național de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri, ci doar cu o notificare a băncii, prin care se confirmă că aprobarea împrumutului respectă integral condițiile legii speciale;
- Creditele pentru capital de lucru vor fi codificate distinct și vor funcționa în primele 12 luni ca o linie de credit, iar după această perioadă vor fi puse la rambursare pe o perioadă de cel mult 36 de luni;
- Plățile din credite se vor efectua cu prioritate pentru plata salariilor, inclusiv a șomajului tehnic, a furnizorilor de utilități, a ratelor de credit, a obligațiilor față de bugetul statului, etc. În acest mod, nu se vor bloca relațiile comerciale, băncile și bugetul de stat.
- Creditele se vor acorda în lei, cu o dobândă fixă de doi la sută, care va fi încasată de bancă, iar 50 la sută din aceasta se va vira la buget.
- Stabilirea clară și fără interpretări a criteriilor de eligibilitate:
- creditele nu vor depăși 25 la sută din cifra de afaceri realizată în anul precedent și, totodată, suma maximă de… RON;
- la data de 31.12.2019, firmele beneficiare nu aveau datorii restante față de bănci și bugetul de stat mai mari de 30 de zile;
- nu figurau în Centrala Incidentelor de Plăți, cu incidente majore în ultimele șase luni;
6. Statul, în prima fază, va aloca plafoanele către băncile comerciale în funcție de cota de piață pe care acestea o dețin în creditarea IMM.
7. Abordarea distinctă a firmelor aflate în insolvență, dar care au o importanță strategică.
Noua ta carieră poate începe aici – locuri de muncă în toate domeniile, în toate județele
Rog toți oamenii de afaceri, bancherii și oricine ar avea o propunere pertinentă să se implice în îmbunătățirea acestui proiect și distribuirea lui.