Subsidiara din România a furnizorului de soluții IT&C cu sediul central în Belgia a încheiat anul trecut cu o cifră de afaceri de circa 33,2 milioane de euro, cu 15,6 la sută mai mult decât în 2019. Compania a depășit pragul de 600 de angajați pe plan local.
Prezent în România din 2011, Grupul Cegeka s-a dezvoltat organic de la un an la altul și a ajuns în 2020 la peste 600 angajați cu normă întreagă în țară. Compania este recunoscută în top 10 angajatori IT din România, cu o rată de retenție a angajaților de peste 85 la sută. În acest an, Cegeka intenționează să recruteze circa 200 de angajați noi.
„Trecerea la telemuncă a fost facilă. Lucrăm de ceva vreme în echipe distribuite, iar toate bazele tehnice pentru a fi productivi în lucrul de acasă erau deja puse la punct. Totuși, prezența unui management solid, crearea și realizarea de sinergii exclusiv în mediul virtual au fost o provocare pe care am abordat-o prin inițiative variate. Dedicarea și implicarea angajaților, ședințele de tip stand-up, planurile de intervenție ad-hoc, comunicarea frecventă și transparentă, importanța acordată zonei de wellbeing, printr-o gamă largă de programe – suport complex în zona de sănătate, socializare și susținere a managerilor privind gestionarea echipelor în format remote, toate în mediul online -, au contribuit la loializarea angajaților, ceea ce s-a materializat printr-un record pozitiv al angajamentului lor. Și responsabilitatea socială a companiei a fost în centrul atenției. Cegeka a donat fonduri de urgență pentru a combate răspândirea pandemiei. Lupta pentru angajați talentați este acerbă și păstrarea lor rămâne unul dintre cele mai importante obiective pentru noi”, declară Lucian Butnaru, Country Director Cegeka România.
Cele mai mari proiecte realizate anul trecut de Cegeka România au fost pentru companii și business-uri din industria financiar-bancară, asigurări, retail și logistică. Tot în 2020, Cegeka a finalizat un parteneriat strategic cu NN, liderul român în asigurări de viață și servicii de pensii private, pentru transformarea end-to-end a experienței digitale a clienților lor.
„2020 ne-a testat tuturor limitele – ale organizației și ale clienților – și ne-a remodelat, iar rezultatul este o versiune a noastră îmbunătățită. Principala noastră prioritate a fost comunicarea – atât pe plan intern, cât și cu clienții. Am observat că și la noi, la fel ca în alte industrii, s-a resimțit o accelerare puternică a inițiativelor de transformare digitală, motivată de dorința de a rămâne în contact cât mai strâns cu clienții și piața. Astfel, am putut demara o serie de noi proiecte, dar și prelungirea colaborărilor deja existente, și anticipăm ca această tendință să continue. 2020 a însemnat și deschiderea biroului din Republica Moldova, unde ne așteptăm să avansăm rapid prin noul nostru centru de Delivery Services, și alți factori importanți de diferențiere”, spune Lucian Butnaru.
În 2020, cifra de afaceri a grupului Cegeka s-a ridicat la 640 de milioane de euro – o creștere de 14 la sută față de 2019. Profitul operațional a crescut cu 31 la sută, până la 51,1 milioane față de anul precedent, iar indicatorul recurent EBITDA s-a ridicat la 70,56 milioane de euro (55,13 milioane în 2019).









