După o investiție de circa 21 de milioane de euro, în trei ani, Bosch a inaugurat a doua clădire de birouri construită în Centrul de Inginerie din Cluj.
Investiția totală în cele două clădiri ale centrului din Cluj, începută în 2017, trece de 50 de milioane de euro. Deschiderea oficială a avut loc în 23 aprilie, în prezența managementului local al companiei și a reprezentanților autorităților și partenerilor locali.
Noua clădire, a cărei construcție a început în martie 2021, are o suprafață construită de circa 10.000 mp, împărțiți pe zece etaje, și este conectată de sediul existent prin două pasarele. „În 2024, aniversăm 30 de ani de prezență Bosch în România și marcăm acest moment și prin finalizarea unei investiții de o asemenea amploare, ca sumă alocată și prin prisma utilității sale pentru Bosch și pentru industria din România, dar și prin modul exemplar de colaborare cu autoritățile locale. De 30 de ani, Bosch este un partener de încredere pentru societatea românească, iar această investiție subliniază angajamentul pe termen lung pe care Grupul Bosch îl are față de România”, declară Mihai Boldijar, director general al Robert Bosch SRL și reprezentantul Grupului Bosch în România.
- Influencerii JYSK: Marius, Alexandra și Tomas, „vocile” colegilor care dau viață poveștii JYSK
- Bosch a investit 50 de milioane de euro în activitățile din România, în 2024. Compania a încheiat anul trecut cu 10.320 de angajați
- Concediul de maternitate: „vacanța” all inclusive, dar fără somn și room service
„Această nouă clădire modernă, pe care o inaugurăm astăzi și de care eu personal sunt foarte mândru, completează beneficiile pe care le oferim colegilor noștri. Aceste facilități moderne și condiții de muncă care inspiră îi ajută să inoveze, să colaboreze și să dezvolte, chiar aici, în România, soluții de ultimă generație cu impact asupra viitorulului industriei mobilității la nivel global”, spune Tobias Matter, directorul Centrului de Inginerie Bosch din Cluj.
„Prin consolidarea poziției Centrului de Inginerie din Cluj, experții locali au o contribuție tot mai mare la procesul de transformare a companiei la nivel global. Fie că este vorba despre sisteme avansate pentru asistența șoferului, sisteme de direcție asistate electric, sisteme de propulsie tradiționale și electrice, sau diferite servicii pentru industria auto, la Centrul de Inginerie Bosch din Cluj avem experiență vastă în dezvoltarea unor soluții software și hardware inovatoare. Proiectele tehnice complexe și contribuția directă la dezvoltarea produselor Bosch inovatoare, oportunitățile de dezvoltare profesională și personală, condițiile de muncă flexibile, birourile și laboratoarele moderne deja existente în Cluj-Napoca, Jucu, București și Sibiu, fac din Centrul de Inginerie Bosch unul dintre cei mai doriți angajatori în rândul inginerilor și specialiștilor IT în România”, arată Tobias Matter.

Condiții de muncă flexibile și spații care inspiră
Pe lângă birourile și sălile de ședințe moderne, cu un design atractiv, noua clădire oferă diferite facilități, precum zone pentru testarea mașinilor, spațiu dedicat proiectelor de inovație, sală de conferință și zone de relaxare. De la parter până la ultimul etaj, designul clădirii combină elementele creative cu lumea dinamică a tehnologiei.
Fiecare etaj are o temă creativă adaptată la specificul activităților tehnice. Astfel, clădirea oferă spațiul cel mai potrivit pentru a facilita procesele complexe specifice inovației și ingineriei avansate – integrează laboratoare tehnice moderne, spații de colaborare și de muncă în liniște și experiențe inedite prin realitatea virtuală. Facilități suplimentare, precum cantina și sala de sport, deschise în 2021, își aduc aportul la starea de bine și sănătatea angajaților. Toate aceste beneficii stimulează creșterea ratei de prezență la birou a angajaților Centrului de Inginerie din Cluj, care pot îmbina, în mod eficient, telemunca cu prezența fizică la sediul companiei.










Partener al comunităților locale și al sistemului de educație
Bosch acordă o atenție sporită sistemului educațional și parteneriatelor cu autoritățile locale. Centrul de Inginerie din Cluj a realizat parteneriate strategice pe toate palierele, cu mediul academic, autorități locale și parteneri comerciali.
Unele dintre cele mai semnificative proiecte pentru angajamentul Bosch față de sistemul educațional este cel cu universitățile locale. În acest moment, sunt disponibile pentru studenți trei programe de masterat și patru cursuri universitare pe care Bosch le-a dezvoltat în parteneriat cu Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca și Universitatea Babeș-Bolyai. Centrul din Cluj oferă anual peste 50 de burse pentru studenți. Peste 200 de tinere talente beneficiază anual de mentorat și transfer de cunoștințe din partea experților Bosch, în diverse programe personalizate din Centrul de Inginerie.
Inginerie avansată
Centrul de Inginerie Bosch joacă un rol esențial în transformarea sectorului mobilității de la înființarea sa, în 2013. Prin expertiza amplă în ingineria software, hardware și mecanică și ingineria fiabilității, dar și în planificarea vânzărilor, contribuie la dezvoltarea unor soluții inovatoare, bazate pe inteligența artificială, aplicate în domeniile conducerii automatizate, mobilității electrice și conectate.
Prin colaborarea cu alte locații de inginerie Bosch din Europa Centrală și de Est și cu fabrica Bosch din Cluj, Centrul de Inginerie din Cluj le oferă soluții unice clienților din toată lumea și este un pilon important al rețelei globale de inginerie Bosch. Dezvoltarea activităților sale a condus în mod natural la extinderea în București și, din acest an, în Sibiu. Astăzi, Centrul de Inginerie Bosch din Cluj este un contributor important la gama de drepturi de proprietate intelectuală ale Bosch, cu peste 100 de invenții în fiecare an.
BOSCH ÎN ROMÂNIA
Grupul Bosch este prezent de 30 de ani în România și are peste 9.830 de angajați în șase entități. În 2022, a generat vânzări consolidate în valoare de 512 milioane de euro pe piața din România. Valoarea totală netă a vânzărilor, inclusiv vânzările companiilor neconsolidate și livrările interne către afiliați, a ajuns la 2,1 miliarde de euro.
Pe lângă centrele de cercetare și dezvoltare din Cluj și București și fabricile din domeniul Soluțiilor de mobilitate din Cluj și Blaj, Bosch operează o unitate de producție din domeniul Tehnologiei industriale, tot la Blaj, și un centru pentru soluții de externalizare a proceselor de afaceri, la Timișoara. În București, administrează un birou de vânzări pentru produsele sectoarelor de activitate Soluții de mobilitate, Bunuri de larg consum și Tehnologie pentru construcții și energie. Tot în Capitala României se află și o filială a BSH Hausgeräte GmbH, activă pe piața aparatelor electrocasnice.