La începutul acestei luni, a fost lansat studiul Barometrul digitalizării în companiile din România. Pe fondul aprinselor dezbateri de pe scena publică, ecoul acestei a doua ediții nu s-a distins ușor.
Constantin Măgdălina
Expert @ Tendințe și Tehnologii Emergente
Cu toate acestea, studiul aduce în atenție evoluția implementării digitalizării în rândul companiilor, capitol la care România este pe ultimul loc în clasamentul realizat de Comisia Europeană. Așadar, un subiect important, care cu atât mai mult merită adus în atenție, cu cât studiul dă perspectiva comparativă din 2017 și 2018 a nivelului digitalizării în companiile din România.
Noua ta carieră poate începe aici – locuri de muncă în toate domeniile, în toate județele
Realizat de compania de training și consultanță Valoria, în colaborare cu Doingbusiness.ro, Barometrul digitalizării sondează percepțiile managerilor și directorilor executivi cu privire la impactul digitalizării asupra companiilor din România. Chestionarul, la care s-au primit 369 de răspunsuri, a fost aplicat între 15 martie și 30 aprilie. Selectez datele comparative ale cercetărilor din 2017 și 2018, relevante pentru stadiul digitalizării, la nivelul celor 13 industrii respondente, cu încrederea ca vor binemerita, de această dată, atenția cuvenită.
Industriile puternic influențate de digitalizare
În 2017, firmele cel mai puternic influențate de digitalizare erau 100 la sută cele din cercetare și dezvoltare, 80 la sută dintre cele din IT și 80 la sută dintre cele din media și publicitate, urmate de 75 la sută dintre cele din servicii financiar-bancare. Industriile cel mai puțin sau deloc influențate de digitalizare în România erau cele din construcții/imobiliare, alimentație/agricultură și transporturi.
Vedem că în 2018 firmele cel mai puternic influențate de digitalizare sunt 92 la sută dintre cele din IT, 63 la sută dintre cele din serviciile profesionale, 62 la sută dintre cele din serviciile financiar-bancare și 56 la sută dintre cele din media și publicitate. Industriile cel mai puțin sau deloc influențate de digitalizare sunt din alimentație și agricultură, dar și din construcții și imobiliare.
Încrederea în procesul de transformare digitală
Dacă cele mai multe dintre companiile din industria de utilități și energie erau încrezătoare în digitalizare, în 2017, dar nu aveau cunoștințele necesare pentru a valorifica această tendință, cele mai multe companii din transporturi (50 la sută) erau încrezătoare și spuneau că știu cum să facă acest lucru.
În 2018, cele mai multe companii care sunt oarecum încrezătoare că vor valorifica beneficiile digitalizării sunt din transporturi (39 la sută), comerț (38 la sută), media și publicitate (37 la sută). Cele mai multe companii care sunt încrezătoare, dar nu au cunoștințele necesare pentru a valorifica procesul de digitalizare, sunt din R&D (33 la sută), turism (29 la sută), comerț (21 la sută) și utilități și energie (19 la sută).
Responsabilitatea pentru digitalizare
În 2017, industriile care au dat responsabilitatea unui lider din top management pentru dezvoltarea digitală a afacerii erau: cercetare și dezvoltare (83 la sută dintre companii), utilități și energie (50 la sută), industria farmaceutică și de sănătate (50 la sută), comerț retail și en gros (44 la sută). Industriile aflate pe ultimele locuri includ: construcții și imobiliare (83 la sută nu au făcut acest lucru), producție (72 la sută) și servicii, altele decât financiar-bancare (57 la sută).
În studiul din 2018, industriile care au dat responsabilitatea unui lider din top management pentru dezvoltarea digitală a afacerii sunt: turism (61 la sută dintre companii), IT (61 la sută), media și publicitate (56 la sută), servicii financiar-bancare (55 la sută). Industriile aflate pe ultimele locuri includ: construcții și imobiliare (81 la sută), agricultură și alimentație (79 la sută nu au făcut acest lucru) și transporturi (77 la sută).
Expertiza la nivelul top managementului
Din păcate, cele mai multe companii nu au, la nivelul top managementului, expertiza necesară pentru a dezvolta un model digital de afacere. Astfel, în 2017, 75 la sută dintre companiile financiar-bancare nu au făcut acest pas, deși această industrie este una dintre cele mai impactate de digitalizare. 71 la sută dintre companiile care furnizează alte tipurii de servicii pentru afaceri sunt în acceași situație, la fel și 60 la sută dintre companiile din media și publicitate și 50 la sută din energie și utilități.
În 2018, 52 la sută dintre companiile din construcții și imobiliare, 50 la sută dintre cele din turism și 47 la sută din comerț și 46 la sută din serviciile financiar-bancare spun că nu au suficientă expertiză, la nivelul top managementului, ca să evalueze și să dezvolte un model de afacere digital. Toate aceste industrii spun însă că dau prioritate construirii unei astfel de expertize.
DESPRE CONSTANTIN MĂGDĂLINA
Are o experienţă profesională de opt ani, timp în care a lucrat la companii multinaţionale, în ţară şi în străinătate. Are un Master în Marketing şi Comunicare la Academia de Studii Economice Bucureşti. Este certificat Lean Six Sigma şi ITIL (IT Information Library®) ceea ce-i facilitează o bună înţelegere a proceselor şi transformărilor din organizaţii. Pe de altă parte, certificarea obţinută de la Chartered Institute of Marketing îi completează expertiza de business. În cei peste patru ani de activitate într-o companie din Big 4, a iniţiat şi coordonat studii ce analizau aspecte legate de mediul de afaceri din România. Printre acestea se află previziunile economice de creştere ale firmelor în 2013-2016, managementul cunoştinţelor, experienţa de cumpărare în era consumatorilor digitali, social media și mediul de afaceri românesc, utilizarea dispozitivelor mobile în România. Este autor a numeroase articole cu teme legate de inovaţie, eficientizarea proceselor de afaceri, social media, transformarea digitală, tendinţe şi tehnologii emergente. Este invitat ca vorbitor la numeroase evenimente şi conferinţe de business.