Perfecționismul nu este doar o dorință de a excela, ci poate fi un semn al unei traume nerezolvate, un mecanism de apărare împotriva fricii de eșec, respingere sau inadecvare.

Perfecționismul se manifestă printr-o dorință constantă și copleșitoare de a atinge standarde nerealist de înalte, în viața personală și profesională. Persoanele perfecționiste își setează obiective imposibil de atins și tind să fie excesiv de critice cu ele însele atunci când nu le îndeplinesc. Aceste standarde sunt deseori imposibil de susținut, iar eșecul de a le atinge generează sentimente de rușine, vinovăție și neputință.

• Adriana Record (CCIFER): „Capitalul uman este un avantaj competitiv al României, pe care investitorii francezi îl recunosc în unanimitate”
• MAGNETICO Timișoara: Liderii de resurse umane discută despre transformarea brandului de angajator
• Departamentele care au cea mai mare nevoie de angajați în această perioadă: vânzările, client service, administrativ/ logistică și financiar/ contabilitate, pe primele locuri

„În multe cazuri, perfecționismul nu este un simplu stil de personalitate, ci un simptom al unei traume emoționale nerezolvate. Trauma nu trebuie să fie legată neapărat de un eveniment major, ci poate să provină din experiențe negative repetate din copilărie, cum ar fi critica constantă, lipsa afecțiunii sau a sprijinului emoțional, abuzurile sau nevoia de a fi <perfect> pentru a primi iubire și aprobare.

Persoanele care au trăit astfel de traume pot dezvolta convingerea că valoarea lor depinde de performanțele lor sau de percepția altora. Astfel, perfecționismul devine un mecanism de protecție împotriva durerii emoționale. <Dacă fac totul perfect, nu voi fi criticat> sau <Dacă sunt impecabil, voi fi acceptat și iubit> sunt gânduri frecvent întâlnite în mintea celor care au suferit traume”, explică hipnoterapeutul Eugen Popa, președintele Asociației Române de Hipnoză.

Cum se leagă trauma de perfecționism?

Perfecționismul este adesea răspunsul subconștient al unei persoane la traumele nerezolvate. În copilărie, mulți perfecționiști au învățat că trebuie să fie „perfecți” ca să evite criticile sau pedepsele. Aceste experiențe timpurii le-au modelat convingerile despre sine și despre lumea din jur și i-au determinat să creadă că singura modalitate de a evita respingerea sau durerea este să atingă mereu perfecțiunea.

De asemenea, trauma poate distorsiona percepția unei persoane asupra valorii proprii. În loc să vadă eșecurile ca pe o parte firească a vieții, sunt văzute ca dovezi ale inadecvării personale. Această convingere duce la o nevoie obsesivă de a dovedi constant că sunt „suficient de buni”.

Semne că perfecționismul ascunde o traumă

• Frica de eșec extremă: Persoanele perfecționiste se tem intens de eșec. Eșecul nu este doar o greșeală minoră, ci o dovadă a lipsei lor de valoare. Această frică paralizantă le poate împiedica să încerce lucruri noi sau să își asume riscuri.
• Autocritica exagerată: Cei care suferă de perfecționism tind să fie extrem de critici față de ei înșiși. Chiar și cele mai mici greșeli sunt percepute ca dezastre personale, iar vocea interioară este adesea una aspră și nemiloasă.
• Nevoia constantă de aprobare: Perfecționiștii caută validare externă ca să se simtă demni și valoroși. În lipsa ei, se simt nesiguri și anxioși. Acest lucru poate fi legat de traumele din copilărie, când iubirea și aprecierea erau condiționate de comportament sau performanță.
• Procrastinarea: Paradoxal, perfecționismul duce adesea la procrastinare. Teama de a nu putea face ceva perfect poate face ca o persoană să amâne sarcinile importante, de teama eșecului.
• Oboseala emoțională și burnout-ul: Efortul constant de a menține standarde imposibile poate duce la epuizare emoțională și burnout. Perfecționiștii simt rareori satisfacție sau bucurie în realizările lor, deoarece întotdeauna consideră că „se putea mai bine”.

Cum poate fi tratat perfecționismul?

• Acceptarea vulnerabilității: Învață să accepți că nu trebuie să fii perfect ca să fii valoros. Eșecurile și imperfecțiunile fac parte din natura umană și sunt oportunități de creștere personală.
• Reconfigurarea standardelor personale: Revizuirea standardelor și stabilirea unor așteptări mai realiste sunt esențiale. Odată ce înțelegi că perfecțiunea nu este o condiție pentru a primi iubire și respect, vei putea să îți stabilești obiective realizabile și sănătoase.
• Exercițiul autocompasiunii: Învățarea autocompasiunii este crucială. Persoanele perfecționiste trebuie să-și dezvolte o voce interioară mai blândă, care să le ofere sprijin și înțelegere în loc de critici aspre.
• Terapie pentru traumă: Vindecarea traumelor din trecut este un pas esențial pentru a înțelege de unde provine perfecționismul. Prin identificarea și procesarea acestor experiențe dureroase, persoana poate începe să construiască o relație mai sănătoasă cu sine însăși.

„Perfecționismul poate părea, la suprafață, o dorință de excelență, dar, în realitate, este adesea un mecanism de apărare dezvoltat după o traumă emoțională. Ca să-l depășească, este necesară conștientizarea legăturii sale cu trauma și lucrul activ asupra vindecării emoționale. Prin terapie și schimbarea modului de gândire, persoanele perfecționiste pot învăța să-și accepte imperfecțiunile și să-și trăiască viața într-un mod mai autentic și mai sănătos”, spune Eugen Popa.

Eugen Popa este preşedintele Asociaţiei Române de Hipnoză. S-a specializat atât în metode de terapie și dezvoltare personală occidentale (hipnoză, NLP, mindset, habits, psihologie pozitivă), cât și orientale (meditație, yoga, spiritualitate). Studiile sale l-au purtat pe trei continente, în Europa, Asia și SUA. A susţinut conferinţe, traininguri şi workshop-uri în Thailanda, SUA, Brazilia, Turcia, Grecia, Anglia și Germania, la care au participat mii de oameni.

Post-ul Psiholog: Perfecționismul, o mască a traumelor emoționale apare prima dată în AngajatorulMeu.ro.

Rezultatele experimentului sunt cu atât mai îngrijorătoare cu cât datele Organizației Mondiale a Sănătății arată că cel puțin una din trei persoane se vor confrunta pe parcursul vieții cu o tulburare neurologică. Acest tip de afecțiuni este principala cauză pentru dizabilitate și a doua cauză de deces la nivel mondial.

Chiar dacă prevalența unor afecțiuni ca Boala Alzheimer, Boala Parkinson, epilepsie, accidentul vascular cerebral sau scleroza multiplă este în creștere, nivelul de informare publică cu privire la nevoile pacienților rămâne scăzut îi condamnă la izolare socială.  

• Adriana Record (CCIFER): „Capitalul uman este un avantaj competitiv al României, pe care investitorii francezi îl recunosc în unanimitate”
• MAGNETICO Timișoara: Liderii de resurse umane discută despre transformarea brandului de angajator
• Departamentele care au cea mai mare nevoie de angajați în această perioadă: vânzările, client service, administrativ/ logistică și financiar/ contabilitate, pe primele locuri

La invitația Clinicii Neuroaxis, actorul Teatrului Excelsior, Alex Călin, a realizat un experiment social, pentru a măsura nivelul de conștientizare a românilor față de nevoile pacienților care trăiesc cu afecțiuni neurologice.

Clinica Neuroaxis lansează campania Împreună suntem #NeuroPuternici și militează pentru reintegrarea în societate a pacienților cu tulburări neurologice.

„În ultimii doi ani de pandemie, am simțit pe pielea noastră efectele necruțătoare ale izolării sociale. Din nefericire, mulți dintre pacienții cu boli neurologice trăiesc permanent într-o stare de izolare care le afectează și mai tare calitatea vieții. Pentru această realitate suntem cu toții responsabili și purtăm o parte din vină. Izolarea pacienților neurologici are loc nu pentru că ei nu ar putea trăi printre noi, ci mai degrabă pentru că noi nu suntem pregătiți să trăim printre ei.

Din acest motiv, pacienții cu afecțiuni precum Scleroză Multiplă, Epilepsie, Boala Parkinson, Boala Alzheimer sau Accidente Vasculare Cerebrale aleg să trăiască izolați, departe de viața activă a societății. Știm însă că educația a fost dintotdeauna capabilă să schimbe destine și este timpul să schimbe, în sfârșit, și destinele pacienților neurologici. De aceea, lansăm campania Împreună suntem #NeuroPuternici și promovăm, cu ajutorul educației, reintegrarea în societate a pacienților cu tulburări neurologice”, anunță Dr. Dan Mitrea, director medical al Clinicii Neuroaxis. 

Actorul Alex Călin spune că experimentul social la care a luat parte l-a ajutat să înțeleagă mai bine provocările pacienților cu afecțiuni neurologice, dependența față de infrastructura specială și față de ajutorul celor din jur.

„Experimentul mi-a dat ocazia să mă pun în pielea unui pacient cu tulburări neurologice și să înțeleg, măcar într-o mică măsură, care sunt provocările cu care se confruntă, cum se simte dependența față de infrastructura urbană încă neadaptată cu adevărat persoanelor cu nevoi speciale și dependența de ajutorul celor din jur, care fie nu au timpul sau răbdarea necesară, fie nu știu cum îi pot ajuta pe cei cu afecțiuni neurologice. Este extrem de important un astfel de experiment, care ne pune oglinda în față și ne arată pe unde ne situăm ca societate. La fel de importantă este o campanie de conștientizare a greutăților cu care se confruntă persoanele de multe ori invizibile pentru cei din jurul lor”, arată Alex Călin.

Ca să sprijine reintegrarea în societate a bolnavilor care trăiesc cu afecțiuni neurologice este necesar să le înțelegem cu adevărat nevoile. Simona Tănase, președinta Asociației Învingătorii Sclerozei Multiple, spune că, de multe ori, preconcepțiile existente în societate și incapacitatea angajatorilor de a-și adapta cerințele de muncă îi forțează pe acești pacienți să se autoizoleze.

„Chiar dacă am fi tentați să spunem că afecțiunile neurologice ne fac să ne pierdem relațiile și locul de muncă, adevărul este că societatea e cea care izolează, nu boala. Asta se întâmplă din cauza lipsei acute de educație medicală. Nu știm să acordăm primul ajutor, nu știm când trebuie să sunăm la 112 și nici măcar cum să identificăm corect anumite simptome, ca să decidem când trebuie să mergem la un Spital de Urgență și când la medicul de familie sau cel specialist. 

Pacienții cu tulburări neurologice se pot dezvolta social, pot crea, pot munci. Din păcate, preconcepțiile îi obligă, de exemplu, pe pacienții cu epilepsie să-și ascundă condiția, de teamă să nu-și piardă locul de muncă. Claxoanele din trafic ale șoferilor nerăbdători îi obligă pe pacienții cu Scleroză Multiplă să se gândească de două ori înainte să decidă dacă să pășească pe trecerea de pietoni sau nu. Lipsa de empatie a celor care nu ar ceda locul în mijloacele de transport în comun, privirile incisive ale celor aflați la coadă la supermarket, supărați că te miști încet – toate acestea sunt motive, mai mici și mai mari, pentru care pacienții cu tulburări neurologice aleg calea izolării sociale”, explică Simona Carolina Tănase.

Campania Împreună suntem #NeuroPuternici va fi dezvoltată în următoarele șase luni și va include acțiuni de informare a opiniei publice cu privire la nevoile pacienților cu afecțiuni neurologice, workshop-uri, ateliere de creație și o campanie dedicată angajatorilor, privind asigurarea condițiilor speciale de lucru necesare pacienților cu tulburări neurologice.

DESPRE NEUROAXIS

Este prima clinică integrată de neurologie și neuroimagistică din România care oferă servicii de diagnostic, tratament și monitorizare în toate ramurile neurologiei și specializărilor conexe: psihiatrie, cardiologie, chirurgie spinală, recuperare, neurochirurgie și reumatologie. Prin proiectele speciale, precum newsletter-ul 1 Minut pentru sănătatea creierului, campania Diagnostic NU insultă sau campania Împreună suntem #NeuroPuternici, promovează educația în domeniul sănătății creierului și militează pentru reintegrarea în societate a pacienților cu tulburări neurologice.

Post-ul Experiment social filmat cu camera ascunsă: Știu românii să ajute persoanele care se confruntă cu afecțiuni neurologice? apare prima dată în AngajatorulMeu.ro.

Boala lui se numește amiotrofie musculară tip 1 și este o boală care afectează mușchii de la nivelul întregului corp. Adică mușchii sunt din ce în ce mai slăbiți, până ajungi să nu te mai poți mișca deloc, să mănânci sau chiar să respiri. Până în urmă cu câțiva ani, boala nu era tratabilă, iar majoritatea copiilor diagnosticați cu SMA1 urcau la cer în primii ani de viață.

Vestea minunată este că medicina a avansat, iar acum există tratament. Se numește Zolgensma, dar acest tratament are un cost uriaș: 2,1 milioane dolari. Este considerat cel mai scump medicament din lume.

Toată țara s-a mobilizat pentru Ștefan, iar până acum s-au strâns aproape 1,3 milioane de dolari, cu ajutorul oamenilor simpli. Acum, Ștefan are nevoie și de tine.

Împreună vom reuși să înfăptuim o minune!

Modalități prin care îl putem ajuta pe Ștefan:

• Trimite SMS la 8828 cu textul ȘTEFAN și donezi 2 euro. Pentru a dona o sumă mai mare, este necesar sa trimiteți mai multe sms-uri
• Online cu cardul fără comision: https://asociatianoel.ro/doneaza.html
• Donează recurent, lună de lună, cu cardul: https://asociatianoel.ro/doneaza/abonament-lunar.html
• Revolut: 0747.681.370 (user: mariab9kl)
• BTPay: 0752.076.131

Transfer bancar:

• Cont Lei: RO33BTRLRONCRT0532233601
• Cont euro: RO80BTRLEURCRT0532233601
• Cont lire: RO38BTRLGBPCRT0532233601
• Swift/BIC: BTRLRO22
• Beneficiar Asociatia pentru micutul Noel
• Paypal: https://paypal.me/asociatiaNoel

• Donează sub formă de sponsorizare. Info aici
• Redirecționează 3.5% din impozitul pe salariu. Info aici

Pentru a afla mai multe informații despre Ștefănel, intrați în grupul de Facebook “Uniți pentru Stefan – SMA1”.

DESPRE ASOCIAȚIA PENTRU MICUȚUL NOEL

În ultimul an, Asociația Noel a reușit de două ori să strângă o sumă uriașă pentru cel mai scump medicament din lume, suma aparent imposibil de strâns: 2,1 milioane dolari, la care s-au adăugat costurile de spitalizare. Acum luptă pentru Ștefan, un mic cârlionțat de trei ani care are nevoie de același tratament în valoare de 2,1 milioane dolari și care are deja strânși în pușculița lui circa 1,3 milioane de dolari.

Post-ul Ștefănel, un copilaș de doar 3 ani, are nevoie de peste 2,1 milioane de dolari pentru cel mai scump medicament din lume apare prima dată în AngajatorulMeu.ro.

„Oricât de deștept aș fi eu, un lucru nu pot să îl pătrund cu mintea mea: cum Dracu’ și Mama Dracului a dispărut din România asta instituția rușinii? Când a dispărut, știu. Dar cum a dispărut chiar nu mă duce mintea.

Știți despre care vorbesc, nu-i așa? Vorbesc despre chestia aia care te făcea să îți pui ochii în pământ când erai prins că nu ai respectat o normă de conviețuire socială. Sau care te făcea să ți se urce sângele în obraji, la gândul că cineva care te cunoaște ar afla că ai greșit în comportamentul tău între oameni. Sau dorința de a intra în gaură de șarpe, mai degrabă decât să afle cei de pe stradă sau de pe uliță cu tine că ai ajuns de râsul lumii, pentru că nu știi să te porți în public.

Noua ta carieră poate începe aici – locuri de muncă în toate domeniile, în toate județele

Ca să nu mai vorbesc despre înfrânarea de la a face ceva de rușine, la gândul că ce-or să zică părinții tăi, sau copiii tăi. Acum sau peste ani.

Pe vremea când funcționa instituția asta a rușinii în România, abia dacă mai auzeam despre vreo chivuță care și-ar fi ridicat fustele, fără rușine, ca să își arate trecătorilor ce avea ea mai de preț pe lumea asta. Dar de văzut așa ceva nu am văzut niciodată.

Pe când, acum, când a dispărut rușinea din România, toată lumea umblă cu poalele în cap. La figurat, pentru că nu toată lumea se îmbracă cu poale, dar și la propriu, deoarece sunt multe dintre femeile cunoscute la nivel național, mai ales femei-ministru, pozate în atitudini nerușinate, pozele circulând liber în mediul virtual, fără ca vreuna dintre ele să aibă vreo problemă cu asta.

Revenind la ridicatul poalelor în cap la figurat, cea mai răspândită situație este cea în care nerușinatul sau nerușinata își arată nu părțile intime, ci slugărnicia deșănțată.

Sunt de fiecare dată oripilat când văd un militar, cum ar fi unul dintre jandarmii, sau un judecător de curte de apel, ori un procuror de parchet înalt, cât de bucuros își ridică el sau ea în public poalele indecenței sale, ca să vadă tot românul cât de vârât cu capul este el între fesele șefului politic, ca nu cumva să îi scape nici măcar o moleculă de mizerie pe care șeful o excretează. Asta, în condițiile în care șeful este un inadecvat, un subinteligent, un incult și un imoral notoriu.

Și mă întreb: slugoii ăștia chiar nu au familie? Sunt cu toții orfani și sterpi? De nu le pasă ce-or zice părinții sau copiii lor când îi văd în halul ăsta de nerușinați? Sau provin din părinți la fel de nerușinați ca ei și fac niște copiii pe care îi educă pe prinicipiul că nerușinarea este profitabilă?”.

Post-ul Hari Bucur-Marcu: „Cum a dispărut din România instituția rușinii?” apare prima dată în AngajatorulMeu.ro.

Eu sunt mama lui Mihai. Sunt jurnalist. Aceasta este cea mai bună și cea mai rea poveste pe care am scris-o vreodată.

Post-ul Mihai are SMA. O poveste cât o viață-ntreagă apare prima dată în AngajatorulMeu.ro.

Potrivit fondatorului AT-Med, firmă care se ocupă de intermediere medicală şi traducere, 90 la sută din această sumă reprezintă tratamente făcute din banii pacienţilor. AT-Med primeşte lunar circa 25 de cereri de la pacienţi cu boli oncologice. „Cine alege Austria, alege medicina cea mai scumpă, infrastructura cea mai bună de medicină. Toţi merg acolo pentru că au încredere că medicina de acolo este actualizată”, afirmă Darius Pencea, într-un interviu pentru News.ro.

Ideea de a se ocupa de intermediere medicală şi traducere i-a venit lui Darius Pencea după ce un prieten i-a cerut să-l ajute cu traducerea analizelor şi facilitarea intrării într-un spital din Viena, pentru fiul lui bolnav de leucemie. În 2009, a intrat în discuţii cu Camera de Comerţ din Austria şi a făcut un plan de afaceri. În 2010, a deschis o firmă în Austria, care se ocupa de intermediere medicală şi traduceri, şi a devenit şi traducător autorizat. În prezent, colaborează cu șase spitale din Viena.

Tarifele firmei pornesc de la 75 de euro pe oră, pentru traduceri şi intermediere, dar nu depăşesc 450 de euro la 24 de ore. În acelaşi timp, firma este subvenţionată pentru fiecare pacient care stă în Austria, potrivit News.ro. „Clientul ne spune dacă el îşi permite şi ce şi-ar permite. Există clinici care te pot trata la trei categorii de preţ. Poţi să fii tratat de un medic unde spitalizarea costă 600 de euro, dar dacă pui preţ şi pe lux, poţi fi tratat de acelaşi medic la un preţ ce poate să urce până la 1.500 de euro pe zi”, spune fondatorul AT-Med.

Post-ul Pacienţii români plătesc 250 de milioane de euro, anual, pentru tratamente în Austria apare prima dată în AngajatorulMeu.ro.

Avea o fustă de blugi și o bluză albă. Atunci am și devenit prietene, pe loc. Este imposibil să nu o iubești și să nu o placi. Pentru că râde, glumește, iubește viața așa cum puțini știu să o facă și este cel mai optimist om pe care îl cunosc. Și cel mai perseverent. Absolut tot ceea ce și-a pus în cap să facă a făcut, dând întotdeauna dovadă de o perseverență fantastică.

Acea perseverență, acel optmism, acea iubire de viață și de copil, sunt ceea ce o țin în viață acum, a doua oară când a primit diagnosticul care pe mulți alții îi zdruncină și le omoară sufletul înainte ca boala să le ia trupul: cancer!

Vă scriu și vă implor: ajutați-mă să o ajut. Avem nevoie de lumină ca a ei în lume. Orice donație ajută, absolut fiecare bănuț. Aici este link-ul pe care îl puteți folosi pentru a dona. Renunțați, vă rog, la două beri, două pachete de țigări, două înghețate, pentru a da șansa unei fetițe de opt ani să învețe de la mama ei ce înseamnă râsul.

Am să vă scriu și câteva cuvinte despre ea, așa istoric punând problema. Nu a avut multă susținere ca să termine facultatea, dar a râs de toți cei care nu credeau în ea și a terminat specializarea de limba română. Apoi a dat tuturor peste nas și a făcut apoi și masterul, așa, în loc de sâc! Vine dintr-o familie mono-parentală marea majoritate a timpului, indiferent dacă exista un tată de împrumut sau nu. A iubit și din iubire s-a născut fetița adorabilă, Cristiana. A rămas mamă singură și a ajuns în UK. Și s-a descurcat și acolo, viața a fost bună cu ea. Până în 2014, când a fost diagnosticată cu cancer ovarian în stadiul IV. A luptat ca o leioaică și în doar șase săptămâni celulele canceroase s-au redus de la 11.000 la 23, în urma chimioterapiei. Lucrurile mergeau spre bine, dar în 2017 cancerul s-a întors. Și lupta a reînceput.

Așa că vă implor: donați!

Articol scris de Andreea Hrab

Post-ul Oana apare prima dată în AngajatorulMeu.ro.